Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IGPR: Persoanele arestate pentru că au înşelat o firmă de leasing au vândut maşinile în mai multe ţări din UE

Publicat in Vremea Noua, joi 21 februarie 2013 ·

Membrii unei grupări suspectaţi că anul trecut au încheiat contracte de leasing financiar sau operaţional, în numele unei societăţi comerciale, inducând în eroare mai multe societăţi, pe care le-au determinat să le remită 38 de autovehicule, nu au achitat contravaloarea ratelor de leasing pentru autovehicule, acestea fiind transportate imediat după tranzacţionare în Germania, de unde au fost vândute, cu ajutorul unor cărţi de identitate ale vehiculului false, pe teritoriul mai multor state membre UE.

“Din cercetările efectuate în cauză, s-a stabilit că în activitatea infracţională au fost implicaţi membrii grupării, care se foloseau de un cetăţean străin ca persoană interpusă, drept paravan, pentru a masca activitatea infracţională a acestora. Acesta nu cunoştea limba română şi nu avea contact direct cu angajaţii societăţii prin intermediul căreia s-au derulat activităţile infracţionale, fiind folosit doar cu scopul perfectării actelor încheierii cu celelalte persoane juridice şi pentru a evita tragerea la răspundere penală a celor implicaţi”, se arată într-un comunicat al IGPR remis joi AGERPRES.

Potrivit anchetatorilor, unicul scop al achiziţionării autovehiculelor de la societăţile de leasing a fost acela de a dispune pe nedrept de bunuri, sens în care nu s-a achitat nicio rată aferentă contractelor de leasing iar autovehiculele au fost transportate în Germania imediat după preluarea acestora de la furnizor.

“Mai mult, s-a stabilit că în societatea incriminată a fost adusă o persoană, de doi dintre membri grupării, ce avea calitatea de contabil, cu scopul de a-i ajuta cu privire la întocmirea unor documente contabile care atestau în fals bonitatea societăţii şi cifra mare de afaceri a acesteia”, informează IGPR.

Opt suspecţi au fost prezentaţi, miercuri, Tribunalului Vâlcea, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 2

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 5 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum o ora
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Femeia căutată de salvamontişti în munţii Rodnei a făcut găsită decedată / Aceasta a căzut în gol 200 de metri. La faţa locului fusese direcţionat şi un elicopter SMURD - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Salvatori de la mai multe instituţii din judeţul Bistriţa Năsăud au intervenit, sâmbătă după amiază, pentru recuperarea unei femei care a căzut zeci de metri în gol, pe un traseu din munţii Rodnei. Turista a fost găsită decedată. Potrivit reprezenta

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 12 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 11 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 11 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°