Ne despărţim de 2010 cu bilanţ negativ. Pentru al doilea an consecutiv numărăm mai multe eşecuri decât reuşite.
Deciziile menite să contribuie la echilibrarea bugetului, absolut necesare, dar dureroase, au făcut imposibilă ieşirea din recesiune. N-a fost în puterea ţării să ducă o bătălie pe două fronturi: pentru însănătoşirea bugetului şi pentru creştere economică. Şi când scriu "puterea ţării" am în vedere, întâi şi întâi, faptul că încheiem încă un an, 2010, cu un capital productiv în economia românească în mare măsură depăşit tehnologic. Aşa că, deşi industria a avut creşteri constante, iar exportul şi-a reluat avântul, îndeosebi în companiile multinaţionale, aşteptatele creşteri de competitivitate rămân cu semnul minus. Agricultura, de care sunt legate multe dintre speranţele noastre de viitor, se află încă în faţa unor bariere greu de trecut, iar rezolvarea lor nu este dependentă numai de finanţare. Probleme greu de rezolvat sunt şi în serviciile publice, unde menţinerea monopolurilor şi managementul încă stângaci întreţin ineficienţa.
Acum, la sfârşit de an, ne găsim la o răscruce de drumuri. Suntem obligaţi să alegem: ori intrăm în 2011 cu gândul limpede şi cu hotărârea fermă de a grăbi restructurările - şi nu folosesc întâmplător pluralul, pentru că sunt multe restructurări de făcut, de la bugetul ţării la balanţele externe şi de la calitatea creşterii economice la piaţa muncii - ori vom fi nevoiţi, nu doar la anul, ci şi în anii viitori, să acceptăm o reducere drastică a nivelului de trai pe fondul reducerii cheltuielilor publice şi al slăbirii forţei economice a ţării.
De trei tablouri ale lumii înconjurătoare nu vom putea să facem nicio clipă abstracţie în anul ce vine. Primul tablou este cel al lumii multipolare cu care suntem contemporani: o lume în care recesiunile se sting, dar criza globală continuă. Al doilea tablou este cel al E