- țuică ecologică, dar cam tare -
Îmi îmbrăţişez copilul şi îl rog să o asculte pe mami. Îmi sărut soţia, fac cu mîna către soacră, mai privesc o dată în urmă. Casa e frumoasă. Nu ştiu cînd o voi revedea. Oftez, mă închin şi urc în căruţă. Plec la povarnă, în Valea Lungă. Pentru prima oară în viaţa mea, merg să fierb prunele, să fac ţuică.
Cosmin pare competent în a conduce calul. Are o dicţie foarte proastă şi de-abia înţeleg ce îmi tot povesteşte, politicos, de dragul conversaţiei. Acum mai este şi uşor pilit, aşa că dicţia lui e şi mai păcătoasă. Reuşesc să înţeleg, totuşi, o frază: „Ia uite, domnu’ Gabi, aici a căzut acu două săptămîni a lu’ Marin, finu’ lu’ domnu’ Marian“. Mă uit înfiorat spre dreapta. O rîpă de 20-25 de metri adîncime pînă-n pîrîul lui Prodan. „Săracu’, acum văduva cum se descurcă, avea copii?“, întreb eu. „Ce văduvă, a scăpat bine mersi Marin, nici caii n-au păţit nimic, numai bidoanele cu borhot i s-au spart, s-a pierdut toată pruna“, rîde, tot fără dicţie, Cosmin. După vreun kilometru, regret că nu am cizme de cauciuc. Sincer, aş fi preferat să merg pe jos, pe lîngă căruţă, prin nămolul adînc pînă la burta calului, decît să stau pe capră, bălăngănindu-mă într-un vehicul care avea roţile la 10 centimetri de buza rîpei de vreo 30 de metri adîncime.
DE ACELASI AUTOR Ne consultă Europa! Utilităţi particulare Priorităţi rurale Sînt expirat La povarnă, Mihai şi Ionuţ se plictisesc copios. Erau la al doilea cazan. La momentul ăla nu ştiam ce înseamnă asta. Am pus grătarul, am fript micii şi am băgat cartofii sub jeratic, la copt. Apoi, au început vizitele. Primul a venit domnu’ Liviu. El este patronul povernei. Mai are şi magazin în Valea Lungă. Lucrează în construcţii, în Bucureşti. Adună oameni, pe meserii, se tocmeşte pentru lucrări şi are grijă de echipă cît durează lucrarea. Începe să mi se plîngă. Oamenii sînt hoţi, nes
