Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vot la 16 ani

Publicat in Adevarul, joi 30 mai 2013 ·

Este un subiect greu de tratat în da sau nu, alb sau negru, asta pentru că sunt, categoric, argumente şi într-un sens şi în altul. Dar pentru mine balanţa este înclinată în favoarea ideii de vot la 16 ani

Voi încerca să explic, recurgând la argumente tehnice, pentru că oricat aş încerca să nu folosesc limbajul juridic, este imposibil atunci când abordez teme ca reducerea varstei de vot. Şi ca să ajungem la vârsta, trebuie să amintesc faptul ca dreptul de vot este un drept fundamental, exclusiv politic, deoarece este folosit pentru a permite participarea la guvernare a poporului prin intermediul reprezentanţilor aleşi. În al doilea rând, acest drept aparţine, în conformitate cu prevederile constituţionale, în exclusivitate cetăţenilor români care îndeplinesc cerinţele legale, printre care majoratul politic, 18 ani împliniţi. De ce? Pentru că majorul are formată capacitatea de a discerne şi de a aprecia însemnătatea şi semnificaţia actului săvârşit. Dar hai să privim lucrurile în ansamblu: în materie penală, legiuitorul a stabilit că minorul ce a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal, adică posedă discernământ. În materia dreptului muncii, legiuitorul a stabilit că vârsta de la care o persoană dobândeşte capacitatea deplină de a încheia un contract individual de muncă este cea de 16 ani. Aşadar, şi în acest caz, societatea a înţeles să confere minorilor cu vârsta de 16 ani presupunerea de existenţă a capacităţii fizice şi psihice de selecţie. În ambele cazuri, au fost atribuite minorilor ce au împlinit vârsta de 16 ani drepturi şi obligaţii extrem de importante, ce pot marca viitorul oricărei persoane, ca să nu mai vorbim de faptul că minorul de 16 ani poate să se căsătorească. Scurt istoric La 1831, când a început folosirea procedurilor electorale în Valahia, votau toţi cei care aveau 25 de ani împliniţi. În perioada interbelică, se vota de la 21 de ani la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Moartea lui Ebrahim Raisi a fost confirmată oficial. Elicopterul în care se afla preşedintele iranian şi ministrul de externe a fost găsit complet ars. Ce se întâmplă acum şi cine îi ia locul

News.ro acum 18 minute
Presa iraniană mai întâi şi apoi oficiali iranieni au confirmat, luni dimineaţă, decesul preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, în vârstă de 63 de ani, şi al ministrului de externe Hossein Amir-Abdollahian, în urma prăbuşirii unui elicopter în provinc

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 57 minute
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Preşedintele şi ministrul de Externe al Iranului au murit în accidentul de elicopter

Press Alert acum 37 minute
Foto: arhivă Președintele Ebrahim Raisi, ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian și alte persoane au murit. Decesele provocate de prăbușirea unui elicopter sunt confirmate, anunță presa de stat din Iran. Președintele Ebrahim Raisi, ministrul d

Alegeri locale Mexic: Nouă persoane au fost ucise în timpul a două atacuri în Chiapas. „Infractorii îi anunţă că nu au dreptul să candideze” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Nouă persoane au murit în timpul a două atacuri asupra unor candidați la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, Mexic, a informat duminică, 19 mai, procuratura din această regiune. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au av

Incendiu la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa / Focul se manifesta pe o suprafaţa de peste 400 de metri pătraţi / Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital

News.ro acum 55 minute
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital. Pompieri

Noua Caledonie: Emmanuel Macron a convocat consiliul de apărare pentru luni, la ora 19.30

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a convocat săptămâna trecută consiliul de apărare în care s-a decis declararea stării de urgenţă în Noua Caledonie, unde şase persoane şi-au pierdut viaţa în timpul revoltelor, a convocat din nou consiliul

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum 2 ore
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 9 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Gruparea Stat Islamic a revendicat un atac asupra unor turişti în Afganistan

HotNews acum 3 ore
Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat duminică un atac în care au fost ucişi vineri în Afganistan trei turişti spanioli şi trei cetăţeni afgani, relatează AFP. Zid cu simbolurile organizației Stat IslamicFoto: AHMAD AL-RUBAYE / AFP / Profimedia În

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 10 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

15°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°