În 2000, liderii lumii s-au întîlnit în New York şi au adoptat Declaraţia Mileniului, cu promisiunea de a reduce pînă în 2015 procentul celor care suferă de sărăcie extremă şi de foame. Au promis, de asemenea, înjumătăţirea proporţiei oamenilor care nu au apă potabilă şi canalizare; realizarea progreselor cu privire la nivelul primar de şcolarizare a copiilor de pretutindeni – fete şi băieţi deopotrivă; reducerea mortalităţii infantile cu două treimi şi a mortalităţii maternale cu trei sferturi şi combaterea HIV/SIDA, a malariei şi a altor boli majore. Aceste angajamente, reformulate ca obiective specifice, măsurabile au devenit Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (MDGs – Millennium Development Goals).

Luna trecută, la zece ani de la acea întîlnire, conducătorii lumii s-au reîntors la New York pentru un summit al Naţiunilor Unite, la care s-a adoptat un document numit „Ţinerea promisiunii“ (Keeping the Promise), care a reafirmat angajamentul de a-şi îndeplini obiectivele pînă în 2015. Comunicatul de presă al Naţiunilor Unite a numit documentul „un plan de acţiune globală“ spre atingerea MDGs, dar este mai mult o expresie a aspiraţiilor, decît un plan. Care sînt şansele de a ne ţine promisiunile făcute în 2000?

DE ACELASI AUTOR Cum ar fi să trăim 1000 de ani? Alteratele alegeri americane Dumnezeu şi femeia în Iran Adevărata tragedie a avortului După cum a subliniat filozoful de la Yale Thomas Pogge, sarcinile au fost uşurate prin redefinirea obiectivelor iniţiale. Chiar şi înainte de 2000, la Summitul Mondial pentru Alimentaţie, care a avut loc la Roma în 1996, s-a promis înjumătăţirea numărului celor subnutriţi pînă în 2015. Prin contrast, MDG-ul analog este de a înjumătăţi proporţia oamenilor care suferă de foamete (precum şi a celor care trăiesc în condiţii de sărăcie extremă). Deoarece populaţia lumii este în creştere, înjumătăţirea proporţi