L-am văzut gustat, luat, ciupit, afumat. Niciodată mangă, ca vineri, când s-a şucărit rău pe popor. Credeţi că, înfricoşat, a dat înapoi ca să oprească mintingurile spontane care se anunţaseră din vreme? Nu cred. O mie - două de oameni într-un oraş de peste două milioane nu înseamnă nimic. Şeful Republicii Traiane Băsescu s-a speriat când a înţeles că s-a legat de cine nu trebuia şi l-ar putea face erou pe Raed Arafat. Adică l-ar putea azvârli direct în cartea de istorie, de unde îi şterge pe toţi, conştiincios, cu radiera.
De ce tace Emil Boc? se agită analiştii şi madam Tatoiu. De parcă s-ar aştepta cu toţii ca pe premier să-l lovească un acces de personalitate. PDL, pe care cu obedienţă îl conduce, i-a trimis sâmbătă pe cetăţeni la film. Dar cei din stradă (mult mai puţin numeroşi decât cei din malluri), au văzut deja moartea domnului Lăzărescu cu ochii lor.
Preşedintele a greşit. O să se întâmple din ce în ce mai des. E singur-cucuvea. Nu mai are pe nimeni care să-i numere cuburile de gheaţă din paharul puterii. N-au mai rămas trei care să-i spună că prea a dat-o-n dictatură şi să-l trimită la culcare, în speranţa că se va trezi democrat. Corifeii Opoziţiei sunt în continuare înecaţi în retorică şi necredibili pentru români. Au avut o umbră de înţelepciune, când au declarat că nu se vor implica în mişcările de stradă, dar o să le treacă repede.
În pieţe au început să iasă zilnic oameni disperaţi, amestecaţi cu protestatari de profesie. Disperaţii au plecat de-acasă cu gândul la Smurd, la Arafat. Pe drum, şi-au adus aminte de toate belelele adunate în ultimii ani. Şi fiindcă trebuiau să poarte un nume le-au zis "Jos Băsescu". O mie- două de oameni, într-o Capitală de peste două milioane, nu înseamnă nimic. Câteva sute, într-un oraş de zeci, sute de mii - nu înseamnă nimic. Dar, dacă la ei se uită cinci milioane (televiziunile au făcut ratinguri
