În general, în România toată lumea se plânge ce rău merg lucrurile. Însă când există situaţii care cer o răspundere directă, cu fapte şi semnături, apare o reţinere în a merge mai departe şi a acuza nu numai situaţia în general, ci şi persoanele şi deciziile lor.

Spre exemplu, situaţia de la Institutul Cantacuzino din Bucureşti este halucinantă. Zeci de mii de nou-născuţi au plecat din maternităţi nevaccinaţi de la începutul anului, pentru că Institutul nu a modernizat la timp linia de producţie şi niciun ministru al sănătăţii, fost sau actual, nu sunt sub anchetă.

Şi nici directorii Institutului, nici membrii consiliului de administraţie al Institutului, nimeni.

Ziarul Financiar a încercat să afle cine este responsabil. Ministrul de la acea dată, Ion Bazac, spune senin că nu ştia că Institutul a întrerupt producţia. Consilierul său spune că nici nu trebuia să ştie. Dar cine a decis întreruperea producţiei fără stocuri suficiente şi fără certitudinea că linia de producţie va fi repusă în funcţiune în timp util?

Unde este documentul care autorizează oprirea producţiei de vaccinuri?

Probabil că nici în război nu au ieşit din spitale nou-născuţi nevaccinaţi cu serurile care existau în acea perioadă.

România se întoarce astfel înapoi 100 de ani, la nivelul unei ţări africane fără posibilităţi de a-şi vaccina copiii la timp.

Curios este că oameni care ştiu foarte bine despre ce este vorba, cine şi ce ar fi trebuit să facă, tac. Tăceţi, dar vă va costa.

Puţini jurnalişti au studii medicale, domeniul este destul de opac pentru cine vrea să scrie pe acest subiect. Jurnaliştii nu pot decât să ofere spaţiul de dezbatere. Dar acest caz este prea flagrant pentru a nu permite o opinie.

Curios este că o grijă a ministrului Bazac în timpul mandatului său a fost să-şi angajeze privat o agenţie de PR pentru imagine, ceea ce