Premierul Emil Boc a declarat, spre sfârşitul lunii februarie, că România trece "prin cea mai grea perioadă după al doilea război mondial", motiv pentru care va lua măsuri "nu foarte plăcute", fără a specifica şi care vor fi acestea.

Cei mai bătrâni dintre pensionari poate îşi mai aduc aminte. Era tot în perioada iarnă-primăvară, dar în 1933, când a fost aplicată cea de-a treia "curbă de sacrificiu": reducerea salariilor şi pensiilor cu 10%-12,5%. Acest fapt a provocat proteste în întreaga ţară. Primii care au ieşit în stradă au fost profesorii şi studenţii. Iar greva din învăţământ i-a dat curaj utecistului Vasile Roaită să tragă sirena revoltei sindicale la Atelierele CFR Griviţa din Bucureşti.

Asta cu menţiunea că Guvernul luase încă din 1932 o serie de măsuri care i-au afectat iniţial doar pe funcţionarii publici, pentru ca în anul următor să fie "atinşi" şi muncitorii statului.

Într-o primă fază, muncitorii ceferişti au închis conflictul de muncă, mulţumindu-se cu ce le-a oferit administraţia, precum cei din zilele noastre care au primit salarii compensatorii în contul disponibilizării. Ulterior însă, la fel ca sindicaliştii de la metrou, lucrătorii feroviari au încetat din nou lucrul, cerând acordarea "alocaţiei de scumpete".

Cabinetul Boc s-a angajat, în negocierile cu FMI, să micşoreze cheltuielile de personal cu 0,2% din PIB în 2010, prin disponibilizări din sectorul public, o economie similară urmând să fie obţinută prin diminuarea plăţii orelor suplimentare şi primelor. Executivul trebuie să continue politica de înlocuire doar a unui angajat din şapte care părăsesc sistemul.

Totodată, autorităţile au promis să îngheţe cheltuielile cu pensiile. Iar "în cazul în care măsurile preconizate nu generează consolidarea fiscală estimată, vor fi aplicate măsuri suplimentare", stipulează scrisoarea de intenţie semn