Despre Cipru s-au scris atâtea SF-uri, cum ar fi acela că banii negri se vor repatria în “paradisul” românesc, încât e păcat să nu continuăm cu teoria conspiraţiei. De pildă, se poate marşa pe ideea că asistăm la o nouă bătălie din cel de-Al Treilea Război Mondial care are drept miză slăbirea euro, ca poliţă plătită unei Bănci Centrale Europene care susţine făţiş moneda unică. A doua chestiune e aceea că într-o Europă bancarizată, care nu-şi procură grosul finanţării de pe piaţa de capital precum Statele Unite, “modelul” de a rezolva criza din Cipru poate alunga banii din toate băncile UE. Şi aici merită menţionat că e nedrept ca deponenţii de la băncile cipriote să plătească, pentru că acestea au căzut victimă “haircut”-ului pe obligaţiunile greceşti.

A doua “piesă” atacată, după tandemul euro-UE, ar fi Turcia, ţară care ocupă o treime din Cipru, unde are interese etnice. Turcii, de mult intraţi în NATO, dar încă în afara UE, îşi fac false speranţe. Mai grav e dacă vor acţiona pe baza lor.

Rusia pare a fi a treia “victimă”. Ea se afla în relaţii apropiate cu Germania şi UE înainte de “tsunami”-ul cipriot, dar care e greu să mai rămână la fel de cordiale acum. Cu cât se va implica mai mult în problemele din insulă, cu atât va risca să intre în conflict cu Turcia.

A patra ţintă, Elveţia, e un stat care a limitat flotarea liberă a francului printr-un peg faţă de un curs de referinţă. Iar acest gen de intervenţionism are costuri bugetare şi constrânge băncile să nu remunereze depozitele. Dar ce ar fi dacă în locul “taxării” cu dobânda zero, s-ar lega economisirile de active deja existente, transformându-se ad-hoc băncile comerciale în bănci de investiţii? Cu alte cuvinte, ce ar fi dacă s-ar schimba prin lege profilul de risc al băncii, clientul urmând să se transforme din deponent într-un instrument cu dobândă fixă, în investitor la un f