Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa in diagonala: Stonehenge e un fost cimitir, zona Balcanilor a devenit una dintre cele mai sigure regiuni din lume, iar soldatii americani si rusi se sinucid pe capete

Publicat in HotNews, vineri 30 mai 2008 ·

Pupaza a fost desemnata pasarea-emblema a Israelului, noteaza Reuters. Peste 150.000 de israelieni au desemnat pupaza drept simbol national, cu ocazia implinirii a 60 de ani de la fondarea statului Israel. Rezultatul votului online a fost anuntat de presedintele Shimon Peres, in timpul unei ceremonii care a avut loc la Ierusalim. Pupaza este una dintre pasarile amintite in Biblie ca fiind "dezgustatoare" si care nu pot fi consumate de om, potrivit recomandarilor religiei iudaice. Israelul reprezinta principalul loc de intersectie a pasarilor migratoare dintre Europa si Africa.

Cercetatorii din Statele Unite au invatat doua maimute sa foloseasca proteze-robot, atasate la mana, numai cu ajutorul mintii, prin electrozi implantati in creier, relateaza The Independent. Maimutelor le-au trebuit doar cateva zile ca sa invete sa foloseasca protezele si sa manance cu ajutorul lor. Autorii experimentului, cercetatori la Universitatea din Pittsburgh, spera ca si pacientii paralizati sau cu bratele amputate sa-si poata folosi protezele prin acelasi procedeu. Rezultatele experimentului au fost publicate intr-un articol aparut in revista "Nature".

Fostul cancelar german Gerhard Schroeder, a fost numit membru al Academiei de Stiinte din Rusia, anunta Deutsche Welle. Schroeder s-a aratat onorat de aceasta distinctie, care vine din partea unei tari "apropiate sufletului sau", sustine agentia de presa germana DPA. Un apropiat al premierului rus Vladimir Putin, fostul cancelar a militat intotdeauna pentru legaturi mai stranse intre Europa si Rusia. Schroeder, in varsta de 64 de ani, a socat Europa in 2005 cand a acceptat functia de presedinte al consortiului ruso-german (Gazprom-BASF), companie insarcinata cu construirea unui gazoduct care leaga Rusia si Germania, pe sub marea Baltica.

Zona Balcanilor a devenit una dintre cele mai sigure regiuni din lume, sustine Associa

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 28 minute
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 8 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 11 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 6 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum 4 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°