Deunăzi citeam în presă că 15% dintre români produc 50% din PIB. Astăzi (7 martie) preşedintele Băsescu spunea că majoritatea politică nu este mai presus de Constituţie. Tot astăzi, preşedintele Senatului menţiona ideea de cantitate în procedura de generare a modificărilor constituţionale.
Există o paradigmă cantitativă, universal aplicabilă atât în mediul economic, cât şi în cel politic sau social. Această paradigmă dă prioritate celor mulţi la număr şi ignoră cu desăvârşire pe cei puţini sau, altfel spus, au întâietate cei mulţi după număr în detrimentul celor care produc mult după calitate. Astfel se întâmplă şi când se dimensionează sistemul de impuneri, dar şi când se stabilesc alocaţiile bugetare, după cum în termeni cantitativi se gândeşte şi când se modifică Constituţia.
Dincolo de aceste raportări contabile, mai mult sau mai puţin exacte, rămâne o realitate vizibilă zi de zi, anume aceea a micşorării numărului actorilor care generează calitate pentru cei mulţi. Majoritatea cantitativă este din ce în ce mai greu de susţinut de majoritatea calitativă.
Dacă mie mi se cere să-mi pese de stat şi de cei mulţi, invocându-se efectul pozitiv al principiului solidarităţii pentru a mă „convinge“ să plătesc taxe şi impozite, aş vrea să prind ziua în care şi statului îi pasă de mine, ţine seama de nevoile mele, nu multe şi nici exagerate, întrucât şi eu am dreptul să-i fac opozabil efectul negativ al principiului solidarităţii, anume acela de a trata cu responsabilitate resursele pe care i le pun la dispoziţie.
Nimeni nu poate să-mi ceară şi să plătesc taxe şi impozite, dar şi să suport calitatea umană şi profesională precară care se manifestă în jurul statului, întrucât nu am niciun motiv după cum nu am nicio culpă pentru a trăi într-o astfel de situaţie. Nu plăteşte nimeni taxele şi impozitele pentru ca Băsescu, Antonescu sau Ponta să s
