Cândva, într-un interviu, dacă nu mă înşel chiar în cel acordat regizorului Alexandru Solomon şi inserat în filmul acestuia Război pe calea undelor, Monica Lovinescu spunea că unicul instrument pe care l-a avut la dispoziţie în lupta ei de o viaţă împotriva comunismului a fost un microfon. Microfonul postului de radio Europa liberă.
Care, la rândul său, nu a fost nici el decât un post de radio, nici mai mult, nici mai puţin. A fost însă un post de radio adevărat, un instrument media de la care aproape cincizeci de ani zecilor, sutelor de milioane de oameni căzuţi victimă nopţii totalitare li s-au adresat, în limba lor, conaţionali de-ai lor, oameni care au avut ceva de spus.
Europa liberă şi institutul ei de cercetare
Europa liberă în limba română a reprezentat un adevărat fenomen. A avut o audienţă ieşită din comun, a fost cel mai ascultat serviciu din întreg complexul Europa liberă-Libertatea, cu sediul la München. Dar dacă radioul s-a bucurat de o imensă popularitate, o popularitate ce a dat fiori conducerii comuniste de la Bucureşti, lui Nicolae Ceauşescu personal, relativ puţini au fost românii care ştiau că pe lângă secţia de emisiuni, postul dispunea şi de un institut de cercetare. Sarcina principală a respectivului institut consta în a elabora lucrări, rapoarte pe diverse domenii, redactate în limba engleză, destinate publicului avizat occidental- specialişti guvernamentali, diplomaţi, cercetători, ziarişti, studenţi interesaţi de evenimentele din România. Puţini dintre angajaţii respectivului institut apăreau direct în emisiuni- excepţiile au fost Carmen Pompey (Anca Croitoru), Vladimir Socor, Dan Ionescu, Michael Shafir, Crisula Ştefănescu şi, desigur, Annely Ute Gabanyi, aceasta din urmă, o anumită perioadă chiar şefa compartimentului românesc- puţine dintre lucrările scrise de ei şi de colegii lor au intrat nemijlocit pe post. Cu siguran