Nu cunosc biografia lui Sergiu Andon, dar, dacă înainte de 1989 aş fi condus un serviciu de securitate, l-aş fi angajat imediat: înzestrare optimă, abjecţie înnăscută. Revoluţiile pot schimba regimuri politice, structuri economice, ierarhii sociale. Dar nu pot schimba oamenii. Desigur, oamenii se readaptează, adoptă strategii noi, mai mult sau mai puţin ipocrite, dar rămân fundamental aceiaşi. Este motivul pentru care revoluţiilor nu le urmează niciodată paradisul terestru, ci mai curând o formă sau alta de restauraţie. Cu aceiaşi oameni, modificaţi doar la suprafaţă, nu se pot construi vremuri noi. Mai ales că, din când în când, „vechimea“ protagoniştilor iese la iveală, se dă în vileag, ca un microb îndărătnic, ca o boală cronică, de neascuns şi de nevindecat.

L-am văzut de curând, la o emisiune a domnului Radu Moraru, pe Sergiu Andon. Venise să-l apere public pe patronul şi clientul său Dan Voiculescu de acuzaţia de turnătorie, lansată, de această dată, nu de CNSAS, nu de opinia publică, nu de ziare, ci de doamna Silaghi, verişoară bună a împricinatului. Doamna Silaghi a avut ghinionul să descopere, studiindu-şi dosarul de Securitate, că fusese, la un moment dat, pentru vărul ei, „obiectiv“ de investigaţie. Sergiu Andon avea sarcina să demonteze această acuzaţie şi a făcut-o după mijloacele clasice, dar încă „verzi“, ale unui ofiţer de securitate. A procedat nu ca un avocat, ci ca un procuror. Şi nu ca un procuror, ci ca un anchetator.

Nu cunosc biografia lui Sergiu Andon, dar, dacă înainte de 1989 aş fi condus un serviciu de securitate, l-aş fi angajat imediat: înzestrare optimă, abjecţie înnăscută. Cred că l-am întâlnit faţă către faţă pe domnul avocat de vreo două ori. L-am văzut şi la televizor, în diferite dezbateri politico-juridice. Mi s-a părut abil, inteligent, eficace. Şi, în majoritatea cazurilor, de o bituminoasă (şi sulfuro