Marius Petcu a introdus, practic, in buzunarul propriu cotizatiile membrilor de sindicat, "platite din salarii mici", atunci cand a achitat lucrarea atribuita firmei lui Scrieciu, fapta ce tulbura grav opinia publica, potrivit procurorilor care au instrumentat cazul. Afirmatia procurorilor se regaseste in motivarea deciziei Curtii de Apel Bucuresti prin care instanta a respins cererea procurorilor de arestare preventiva a liderului sindical, relateaza Mediafax.
Potrivit procurorilor, calitatea si pregatirea profesionala a lui Petcu sunt aspecte care "imprima faptelor comise un grad de pericol social deosebit de grav".
"Actiunile infractionale derulate au fost de natura sa creeze, practic, imaginea unei "pozitii omnipotente" a inculpatului, aceea de lider sindical, in care siguranta obtinerii unui beneficiu se fundamenta pe posibilitatea de liber arbitru si de dispunerea dupa vointa proprie de fondurile institutiei pe care o reprezenta inculpatul", mai spun procurorii.
Dar asertiunile acestora nu au fost insusite de instanta Curtii de Apel Bucuresti care a judecat cererea de arestare preventiva a lui Petcu, judecatorul apreciind ca pericolul pentru ordinea publica "trebuie sa fie actual, in sensul de a impune ca necesara privarea, de indata, de libertate a unei persoane".
Judecatorii sustin ca, desi procurorii au sustinut ca fapta lui Petcu tulbura "profund si grav" ordinea publica, gravitatea faptelor "nu reprezinta unicul criteriu de apreciere asupra necesitatii arestarii preventive".
"Curtea constata ca arestarea preventiva nu poate fi justificata de ratiuni privind rezonanta sociala negativa a faptelor si reactia opiniei publice, deoarece aceasta din urma nu reprezinta un temei absolut pentru lipsirea de libertate a unei persoane, fiind acceptata (doar, n.r.) in circumstante exceptionale si in masura in care s