Toată atenţia se concentrează acum asupra problemei armelor chimice şi eventualului acord care ar pune arsenalul sirian sub control internaţional, evitând astfel o acţiune militară punitivă a SUA.

Dar, dincolo de asta, nimeni nu pare să vadă că marea problemă, cea a războiului civil din Siria, nici măcar nu a mai fost evocată şi că actorii din teren vor fi lăsaţi să se masacreze în continuare, de data asta cu un avantaj cert, moral şi poziţional, de partea forţelor guvernamentale din moment ce Assad, aflat acum în plină contra-ofensivă de imagine, îşi doreşte chiar să organizeze un Summit asupra Siriei cu participarea lui Putin şi Rouhani…

Cine sunt însă cei care se luptă cu trupele lui al-Assad ? Rebelii, sună răspunsul standard. Nu e deloc aşa de simplu…dimpotrivă chiar. Să vedem despre ce e vorba.

Contextul în definiţia dată de Tariq Ramadan, un excelent analist al Orientului Apropiat:

„Dividendele conflictului ar putea fi substanţiale atât pe termen scurt cât şi de lungă durată. Orientul Mijlociu este profund destabilizat şi de acum divizat pe multiple fronturi: pe plan politic, persistă tensiunile între laici şi islamişti; dezacordurile între suniţi sunt tangibile (salafiţi tradiţionalişti, reformiştii, salafiştii jihadişti, etc) iar fractura între suniţi şi şiiţi a devenit unul dintre termenii majori ai ecuaţiei din zonă. Trebuie să adăugăm alianţele politice mai vechi şi mai noi: ţările Golfului, nedemocratice şi pro-occidentale, noile formule de putere în Egipt, Libia şi Tunisia, instabilitate profundă irakiană şi libaneză şi, în fine, ostracismul iranian…Orientul Mijlociu traversează o criză profundă iar Occidentul, la fel ca şi China şi Rusia (sau Turcia şi India) caută să se repoziţioneze şi să-şi protejeze interesele economice şi alianţele lor strategice...Trebuie să ne opunem regimului autocrat al lui Bashar Al-Assad, dar asta nu