Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vicovu de Sus - Ştiri locale

Firme din Frasin şi Vicovu de Sus au fost amendate de Garda Forestieră

Crai Nou acum 3 saptamani
Garda Forestieră Suceava a anunţat, joi, că în perioada 19-29 martie 2024 s-au efectuat verificări punctuale privind legalitatea efectuării unor transporturi de materiale lemnoase cu utilizarea procedurii simplificate a avizelor de către operatorii înregistraţi în SUMAL, dar care aveau obligaţia respectării integrale a procedurilor. Astfel, aflăm că s-au verificat transporturile efectuate cu două autovehicule deţinute de către o societate comercială din Vicovu de Sus. În urma verifică

Alte 65 ha de teren au fost afectate de incendii de vegetaţie uscată

Crai Nou acum 3 saptamani
> Pompierii fac un nou apel către populaţie să renunţe la igienizarea terenurilor prin incendiere Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, a declarat, marţi, că la doar 24 de ore de la înregistrarea celor nouă incendii de vegetaţie uscată izbucnite duminică în judeţ, incendii care au mistuit o suprafaţă de aproximativ 25 de hectare, luni, 1 aprilie, acestea au continuat. De această dată, peste 65 de hectare de teren au fost afectate de incendii, în localităţile Slatina

Comemorarea românilor ucişi în Masacrul de la Fântâna Albă

Crai Nou acum 3 saptamani
Luni, 1 aprilie 2024, la Mănăstirea Putna a avut loc pomenirea celor 3.000 de români care au fost ucişi de grănicerii sovietici la Fântâna Albă (astăzi în Ucraina), pe când doreau să treacă graniţa dintre zona ocupată de URSS şi România. Evenimentul a început la ora 17, cu slujba parastasului. Alături de părintele stareţ al mănăstirii, arhim. Melchisedec Velnic, au slujit părintele stareţ al Mănăstirii Solca, protos. Elefterie Ionesie, părintele Filip Coca, preot paroh în satul Putna

Avertizare de vreme severă imediată. Județele în care sunt așteptate rafale de vânt puternice

Ziare.com acum 3 saptamani
Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri, 3 aprilie, o avertizare nowcasting pentru patru județe. Avertizarea cod galben este în vigoare până la ora 15:00. Potrivit meteorologilor, sunt vizate: - Zona de munte a județului Bacău, respectiv zona de munte a localităților: Moinești, Comănești, Târgu Ocna, Dărmănești, Dofteana, Oituz, Balcani, Poduri, Asău, Agăș, Ghimeș-Făget, Slănic-Moldova, Berzunți, Zemeș, Bârsănești, Măgirești, Palanca, Brusturoasa; - Zona de munte a jud

CJ se va ocupa de documentaţia pentru segmentul Suceava – Păltinoasa din Autostrada Nordului

Crai Nou acum o luna
> Tronsonul până la Vatra Dornei are tuneluri şi e mai dificil, astfel că am cerut CNAIR să se ocupe, a precizat Gheorghe Flutur Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, miercuri, în plenul Consiliului Judeţean Suceava, că a solicitat CNAIR să se ocupe de finalizarea documentaţiei pentru tronsonul de la Frasin la Vatra Dornei din Autostrada Nordului, care este mai dificil, întrucât are prevăzute tuneluri, în condiţiile în care CJ Suceava nu are personal

Cordon de vaccinare antirabică la frontiera cu Ucraina

Crai Nou acum o luna
> „O să facem o analiză de risc (…) să vaccinăm totul, începând de la Izvoarele Sucevei şi până la Siret” arată dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, directorul executiv al DSVSA La venirea primăverii şi odată cu apropierea deschiderii sezonului păşunatului la animalele domestice, Direcţia Sanitară Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară (DSVSA) Suceava are în vedere organizarea unei campanii de vaccinare animalelor domestice în localităţile de la graniţa cu Ucraina. După ce, recent, un caz d

Bovină turbată în apropierea graniţei cu Ucraina

Crai Nou acum o luna
> „Din nou avem de a face cu animale sălbatice sau cu câini sălbăticiţi care trec frontiera” arată dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, şeful DSVSA, subliniind că „primăriile ar trebui să se apuce de treabă şi să adune câinii fără stăpân” Un caz de rabie a fost confirmat de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) la o bovină de pe raza localităţii Vicovu de Sus, într-o fermă din apropierea frontierei cu Ucraina. „Din nou avem de a face cu animale sălbatice sau cu c

Primăria Vicovu de Sus, amendată pentru depozitări de deşeuri pe malul stâng al râului Suceava

Crai Nou acum o luna
Ca urmare a unei sesizări transmise la Garda Naţională de Mediu (GNM) – Comisariatul Judeţean (CJ) Suceava privind depozitări neconforme de deşeuri în mai multe locuri de pe teritoriul administrativ al oraşului Vicovu de Sus, în data de 19 martie s-a efectuat un control de către comisari ai GNM – CJ Suceava. „Comisarii de mediu suceveni au văzut că s-au demarat activităţi de salubrizare de către autoritatea administraţiei publice locale, dar la faţa locului s-au constatat depozitări n

Un şofer de 18 ani a fost oprit cu o bandă cu ţepi

Crai Nou acum o luna
> Evaluând cu operativitate şi cu atenţie situaţia, poliţiştii nu s-au grăbit să tragă focuri de armă Un tânăr de 18 ani a rămas fără permis de conducere după doar o lună de la dobândirea acestuia şi a fost sancţionat contravenţional după ce nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţiştilor, în cazul său fiind necesară şi utilizarea dispozitivului de oprire forţată tip spike. Purtătorul şi de cuvânt al IPJ Suceava, comisar-şef Ionuţ Epureanu, a declarat că deşi poliţiştii au atras a

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe / Avertizare Infotrafic / Ploaie în cea mai mare parte a ţării

News.ro acum o luna
Meteorologii au emis avertizări cod galben de ceaţă pentru mai multe judeţe, iar poliţiştii recomandă şoferilor prudenţă sportită. În unele locuri, vizibilitatea scade sub 50 de metri. Potrivit ANM, până la ora 09.00, este cod galben de ceaţă în judeţul Vaslui şi în zonele: Zona joasă a judeţului Suceava, respectiv zona localităţilor: Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Cajvana, Vicovu de Sus, Dolhasca, Siret, Liteni, Marginea, Salcea, Dumbrăveni, Cornu Luncii, Udeşti, Arbore, Mălini, Şcheia

Un bărbat din Straja şi-a ameninţat soţia, încălcând ordinul de protecţie emis de instanţă

Crai Nou acum 2 luni
> El a fost reţinut şi încarcerat Acţionând împotriva violenţei în familie, poliţiştii din oraşul Vicovu de Sus au reţinut şi încarcerat un bărbat de 54 de ani, care a încălcat un ordin de protecţie emis de Judecătoria Rădăuţi. Incidentul s-a produs în dimineaţa zilei de 6 februarie a.c. O femeie de 51 de ani a sunat la poliţie pentru a semnala că soţul a încălcat ordonanţa de protecţie şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Potrivit declaraţiei victimei, bărbatul a pătruns în curtea l

Oficiul Judeţean de Cadastru a întocmit cărţi funciare pentru 55 de localităţi

Crai Nou acum 2 luni
> Contractele cu prestatorii lucrărilor de cadastru aferente PNCCF la nivel de întreagă unitate administrativ-teritorială au fost reziliate în Cornu Luncii, Preuteşti, Boroaia şi Forăşti Continuă realizarea de lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor circumscrise Programului Naţional de Înregistrare a Proprietăţilor Imobiliare pe Sectoare Cadastrale, informează Vasile Mocanu, director executiv al Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava, menţionând că a

Gheorghe Flutur va propune consilierilor judeţeni din Suceava aprobarea unui parteneriat cu CNAIR pentru realizarea unui drum de legătură cu A 7 / Va permite preluarea traficului greu din PTF Vicovu de Sus / Proiect de peste 97 de milioane de euro

News.ro acum 3 luni
Preşedinteel Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, anunţă, joi seară, că va propune consilierilor aprobarea unui parteneriat cu CNAIR pentru realizarea unui drum de legătură cu A 7, care va permite preluarea traficului greu din PTF Vicovu de Sus şi va fi util în perspectiva deschiderii PTF Climăuţi. Drumul, în lungime de 37 de kilometri, cu o valoare de peste 97 de milioane de euro va fin realizat din Programul de Transport 2021-2027. ”Voi merge în şedinţa de Consiliu Judeţea

Întreruperea totală a circulaţiei pe un drum european are consecinţe pe multiple planuri

Crai Nou acum 3 luni
> Atenţionarea a fost formulată de prefectul Alexandru Moldovan, care s-a aflat şi miercuri în mijlocul protestatarilor Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, a mers şi miercuri în mijlocul fermierilor şi transportatorilor care continuau acţiunile de protest în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Siret. Alexandru Moldovan a arătat că, începând cu ora 9:30, s-a dispus începerea activităţii de procesare a autovehiculelor de transport de marfă stocate în coloană

Ce scrie presa din Ucraina despre protestele de la graniţa cu România. Jurnaliştii amintesc că Zelenski îl lăuda în decembrie pe Iohannis

HotNews acum 3 luni
Presa din Ucraina relatează despre protestele de la graniţă ale transportatorilor şi agricultorilor români, care blochează transportul de marfă, punându-le în oglindă cu cele ale polonezilor, care tocmai au decis să ia o „pauză strategică” până la 1 martie, după ce au ajuns la o înţelegere cu guvernul. Volodimir Zelenski și Klaus Iohannis, în timpul vizitei preşedintelui Ucrainei în România (10 octombrie 2023)Foto: Ukraine Presidency/Ukrainian Pre / Zuma Press / Profimedia „Blocajul f

Ce scrie presa din Ucraina despre protestele de la graniţa cu România. Jurnaliştii amintesc că Zelenski îl lăuda în decembrie pe Iohannis

News.ro acum 3 luni
Presa din Ucraina relatează despre protestele de la graniţă ale transportatorilor şi agricultorilor români, care blochează transportul de marfă, punându-le în oglindă cu cele ale polonezilor, care tocmai au decis să ia o „pauză strategică” până la 1 martie, după ce au ajuns la o înţelegere cu guvernul. „Blocajul frontierelor vestice pentru camioane pare să se apropie de sfârşit. Măcar pe partea poloneză, punctele de control vor fi libere cel puţin până la 1 martie, o decizie din parte

Serviciul vamal din Ucraina anunţă că transportatorii şi fermierii români vor bloca joi un al treilea punct de la graniţa cu Ucraina, la Halmeu-Diakovo

News.ro acum 3 luni
Transportatorii rutieri şi fermierii locali români vor începe joi dimineaţă un protest în faţa punctului de control Halmeu-Diakovo, protestatarii intenţionând să blocheze traficul de camioane, ceea ce ar putea restricţiona sau bloca temporar circulaţia transportului de marfă, a anunţat Serviciul Vamal de Stat din Ucraina, care spune că a primit informaţii în acest sens de la partea română. Blocajul nu va afecta circulaţia autoturismelor şi autocarelor, protestatarii intenţionând să bl

Protestatarii au blocat ieri accesul spre PTF Siret şi spre PTF Vicovu de Sus

Crai Nou acum 3 luni
> Conform preşedintelui ATM Bucovina, Alin Creţu, transportatorii suceveni sunt pregătiţi să meargă la Bucureşti Căile de comunicaţii cu punctele de frontieră Siret şi Vicovu de Sus din judeţul Suceava au fost blocate, luni, de participanţii la protestele transportatorilor şi fermierilor. La Siret, luni a fost a treia zi când manifestanţii blochează drumul european E 85 spre punctul vamal. La PTF Siret protestatarii permiteau circulaţia autoturismelor şi autocarelor, dar nu şi a tirur

Poliţia Română a atenţionat că traficul rutier va fi îngreunat de protestele transportatorilor şi fermierilor

Crai Nou acum 3 luni
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a recomandat, ieri, şoferilor să evite zonele cu manifestaţii ale transportatorilor şi fermierilor. „Se estimează ca aceste proteste să continue şi pe parcursul zilei, existând posibilitatea ca traficul să fie îngreunat în anumite zone din ţară, în special pe şosele de centură ale marilor oraşe sau la intrările în acestea” arăta sursa citată. Totodată, Poliţia Română a recomandat conducătorilor auto să se intereseze cu pr

A ars o locuinţă din Nisipitu

Crai Nou acum 3 luni
> Pompierii au acţionat 8 ore, la -18 grade Celsius! Pompierii militari de la subunităţile din Vicovu de Sus, Siret şi Rădăuţi au intervenit în noaptea de marţi spre miercuri cu patru autospeciale de intervenţie, o autoşenilată, o ambulanţă SMURD şi trei motopompe, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Nisipitu, comuna Ulma. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, la sosirea echipajelor ardeau generalizat casa de

Șofer încătușat și adus la Botoșani: A ucis cu mașina un tată a12 copii

Botosaneanul acum 3 luni
Încă un sucevean a fost încarcerat în Penitenciarul Botoşani.

Foc pus la un container de locuit din Nisipitu

Crai Nou acum 3 luni
> Pompierii au intervenit şi au reuşit să limiteze extinderea incendiului la o magazie din lemn Pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Vicovu de Sus au intervenit, sâmbătă, în jurul orei 22:00, cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un container de locuit din satul Nisipitu, din comuna Ulma. Potrivit ISU Suceava, la sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul containerului, cu pericol de pro

O suceveancă a sunat la 112 și a anunțat că soțul ei, beat și fără permis, s-a urcat la volanul unei mașini

Ziarul de Iasi acum 3 luni
În jurul orei 17:05, polițiștii din Vicovu de Sus au fost sesizați prin 112 de către o femeie din Straja, cu privire la faptul că soțul ei, C. Marin, de 42 ani, s-a urcat beat și fără permis de conducere la volanul unui autoturism marca Seat, înmatriculat în Franța, și a plecat de la domiciliu spre direcția orașului Vicovu de Sus. Polițiștii au depistat rapid autoturismul marca Seat parcat pe drumul comunal neclasificat ”La gară”, iar la aproximativ 150-200 m, au fost găsiți bărbatul

Vremea se strică brusc în următoarele ore. Județele care intră sub codul galben de vânt puternic

Ziare.com acum 3 luni
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri, 5 ianuarie, atenționări nowcasting de vânt puternic, valabile până după-amiaza în mai multe județe. În unele zone, vântul va sufla la rafală cu peste 90 de km/h. COD GALBEN Valabil de la ora 10:00 până la ora 16:00. În zona: Zona de munte a județului Covasna, respectiv zona de munte a localităților: Întorsura Buzăului, Ozun, Sânzieni, Sita Buzăului, Ghelința, Bățani, Cernat, Brețcu, Turia, Barcani, Ojdula, Vâlcele, Boroșneu

UPDATE - Cod galben de vânt puternic, în judeţele Vrancea, Covasna, Bacău, Suceava şi Neamţ

News.ro acum 3 luni
Meteorologii au emis o atenţionare de tip nowcasting Cod galben privind intensificări ale vântului, luni seară, în zona montană a judeţelor Suceava şi Neamţ. În aceste zone, viteza vântului va depăşi, la rafală, 90-100 de kilometri pe oră. Ulterior, Codul galben a fost prelungit şi extins pentru judeţele Vrancea, Covasna, Bacău, Suceava şi Neamţ, până marţi dimineaţă. UPDATE - Potrivit ANM, o nouă atenţionare nowcasting vizează, până la ora 4.00, zona joasă a judeţului Vrancea (Focşan

Obiective de investiţii de peste 30 de milioane de euro realizate de Poliţia de Frontieră Română în anul 2023

Ziua Constanta acum 3 luni
În vederea întăririi capacităților de supraveghere și protecție a frontierei naționale, precum şi pentru implementarea planului de modernizare a Poliţiei de Frontieră Române, inclusiv în ceea ce priveşte condiţiile de lucru ale personalului şi dotările pe care aceştia le utilizează, dar şi în ceea ce priveşte îmbunătăţirea pregătirii profesionale a poliţiştilor de frontieră români, în anul 2023, au fost realizate multiple obiective de investiţii. Potrivit unui comunicat al Poliției de

Sărbătoarea minorităţilor etnice la Rădăuţi

Crai Nou acum 4 luni
Data de 18 decembrie a fost declarată „Ziua minorităţilor naţionale”, prin aprobarea HG nr. 881/1998 cu scopul de a pune în valoare cele 20 de minorităţi naţionale din România. Cu acest prilej se desfăşoară numeroase evenimente care promovează cultura şi tradiţiile specifice fiecărei etnii. Bucovina a fost supranumită „Europa în miniatură” sau „Elveţia orientului” datorită faptului că reprezintă un model de bună convieţuire şi toleranţă între numeroasele etnii conlocuitoare. Şcoala Gi

Prefectul de Suceava a intervenit şi la Guvern pentru soluţii care să ducă la reducerea coloanei de autocamioane spre Siret

Crai Nou acum 4 luni
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava s-a întrunit marţi în cadru restrâns pentru a discuta situaţia generată de traficul mare de autocamioane spre Vama Siret. Prefectul Alexandru Moldovan a ridicat problema neasigurării continuităţii controlului efectuat de către inspectorii Comisariatului Judeţean Suceava ai Gărzii Naţionale de Mediu la mijloacele de transport pentru transferurile de deşeuri şi mărfuri/bunuri second hand în PTF Siret, în perioada sărbătorilor legale

Lucrările de refacere a podului de la Milişăuţi sunt realizate în proporţie de 60%

Crai Nou acum 4 luni
Lucrările de refacere a podului rutier de la Milişăuţi sunt realizate în proporţie de 60%, potrivit unei informări a Prefecturii Suceava. Progresul lucrărilor pe şantierul acestui pod a fost discutat într-o şedinţă restrânsă a CJSU Suceava la cererea prefectului Alexandru Moldovan. Prefectul a spus că a solicitat o situaţie a stadiului de realizare a lucrărilor la podul de la Milişăuţi, precum şi a calendarului activităţilor constructorului, luând în considerare şi perioada de vreme r

Coloana de tiruri de pe DN spre Siret are 23 de kilometri

Crai Nou acum 4 luni
Coloana de autovehicule grele de transport marfă în aşteptare pe DN 2 spre PTF Siret se întinde pe 23 km, cu intervale între autovehicule pe unele zone în interiorul localităţilor, anunţă Prefectura Suceava. Potrivit sursei citate, traficul este supravegheat şi dirijat de 5 echipaje de poliţie rutieră şi ordine publică. În ultimele 24 de ore, prin PTF Siret şi PTF Vicovu de Sus, pe sensul de ieşire, s-au făcut formalităţile vamale pentru 403 autovehicule de transport marfă. Prefectul