Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top Stiri

Stirile care apar pe aceasta pagina si ordinea lor sunt calculate automat pe baza unor algoritmi.

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 7 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 3 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 4 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 2 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 7 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 8 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 4 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 4 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 9 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

Meteo: Vremea se încălzește semnificativ în următoarele două săptămâni, temperaturile vor fi peste cele normale

HotNews acum 9 ore
Vremea începe să se încălzească pe parcursul următoarelor două săptămâni, urmând să se înregistreze valori termice mai ridicate decât în mod normal faţă de data din calendar, în timp ce în mare parte din ţară se va păstra un grad de instabilitate at

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 7 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 7 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Trei asistenţi medicali de la Spitalul Judeţean Constanţa, reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată/ Ei sunt acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a persoanelor decedate

News.ro acum 8 ore
Trei asistenţi medicali de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au fost reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată, fiind acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a trupurilor persoanelor decedate.

Un turist s-a ales cu arsuri de gradul trei, după ce a mâncat un fruct exotic. „Am mușcat din el şi a explodat imediat” FOTO

Ziare.com acum 9 ore
Un turist britanic, aflat în vacanță în Mexic, a suferit arsuri de gradul trei pe față și s-a făcut cu pete pe mâini, după ce a mușcat dintr-un fruct exotic local. Thomas Harold Watson, un tânăr în vârstă de 28 de ani este un globetrotter, mai exact

Încă o adversară a României și-a anunțat lotul pentru Euro 2024

HotNews acum 5 ore
Selecționerul Francesco Calzona a anunțat luni lotul Slovaciei pentru pregătirea turneului final al Euro 2024. Din cei 32 de jucători convocați, italianul va renunța la șase fotbaliști după două partide amicale. Euro 2024, mingea oficiala AdidasFoto

Marius Tucă Show începe marți, 28 mai, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: George Tuță

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este George Tuță, politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Digi cumpără majoritar Telekom Romania Mobile Communications de la greci

HotNews acum 5 ore
Grupul românesc de telecomunicații Digi, controlat de omul de afaceri bihorean Zoltan Teszari, urmează să cumpere majoritar rețeaua Telekom Romania Mobile Communications S.A. de la Hellenic Telecommunications Organization S.A., potrivit unui acord d

Un sucevean a rămas fără 11.400 de euro după ce a încercat să cumpere o autorulotă de pe Facebook. Cum au acționat escrocii

HotNews acum 10 ore
Un bărbat din Suceava a fost escrocat cu 11.400 de euro după ce a vrut să cumpere o autorulotă de pe un site fantomă găsit pe Facebook. Polițiștii au întocmit dosar penal, dar mai mult ca sigur suceveanul nu-și va mai recupera niciodată banii. Autor

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 13 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum 12 ore
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Proiect adoptat tacit de Senat Condițiile în care un minor de 17 ani poate conduce un un autovehicul

Ziua Constanta acum 6 ore
Un minor în vârstă de 17 ani care deţine permis auto categoriile B şi BE poate conduce un autovehicul dacă este asistat de o persoană care are permis de conducere din aceeaşi categorie de minimum 10 ani, cel din urmă fiind răspunzător în solidar cu

Amnesty International cere Curţii Penale Internaţionale să ancheteze Israelul cu privire la ”crime de război”, acuzându-l de uciderea a 44 de civili palestinieni, inclusiv 32 de copii, în aprilie. ”Aceste atacuri devastatoare au decimat familii şi au luat viaţa a 32 de copii”

News.ro acum 8 ore
Amnesty International (AI) acuză Israelul de uciderea în aprilie a 44 de civili palestinieni - inclusiv 32 de copii - în trei atacuri aeriene în centrul şi sudul Fâşiei Gaza şi cere Curţii Penale Internaţionale (CPI) să deschidă o anchetă cu privire

TAROM deschide cerul copiilor, de 1 iunie: bilete gratuite și acces în cabina de pilotaj

Adevarul acum 9 ore
TAROM organizează pe 1 iunie „Ziua Porților Deschise”. Micuții pot vizita o aeronavă și vor avea acces inclusiv în cabina de pilotaj. Tot atunci, părinții pot cumpăra bilete de avion gratuite pentru copiii cu vârsta de până la 11 ani.

Arad: Agent şef de Poliţie, cercetat pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. El a ajutat un şofer care era în mod vizibil beat să scape de dosarul penal

News.ro acum 10 ore
Un agent şef de Poliţie din judeţul Arad este cercetat penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, fiind suspectat că, în calitate de poliţist rutier, a ajutat un şofer pe care l-a oprit în trafic şi care se afla în stare de ebrietate să scap

UPDATE - Dolj: Fetiţă de doi ani şi jumătate, căutată de poliţişti după ce a dispărut din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii/ Micuţa, căutată de peste o sută de persoane/ Este folosit şi un elicopter SMURD - VIDEO

News.ro acum 8 ore
O fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate este căutată de poliţiştii din Dolj după ce a dispărut, luni, în jurul prânzului, din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii. Micuţa este căutată de peste o sută de persoane, fiind folosit şi un eli

Șarpe uriaș descoperit într-un parc din orașul Simeria. Speriați, oamenii au sunat la 112

Adevarul acum 4 ore
A fost panică într-un parc din orașul Simeria, județul Hunedoara, unde un șarpe a fost descoperit în Parcul Unirii. Jandarmii au prins reptila. Ulterior, șarpele a fost eliberat în natură.

Zelenski respinge propunerea Chinei şi Braziliei de a invita Rusia la summitul pentru pace din Elveţia

HotNews acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins luni propunerea Chinei şi Braziliei, care insistau asupra participării Rusiei la summitul pentru pace în Ucraina, prevăzut să aibă loc la mijlocul lui iunie în Elveţia, informează AFP și Agerpres.

Care este suma pe care statul român o va acorda pentru repatrierea cetăţenilor români decedaţi în străinătate

Adevarul acum 7 ore
Statul român va suporta cheltuielile de repatriere a cetăţenilor români decedaţi în străinătate, la solicitarea familiei. Este vorba de 5.000 de euro, potrivit unui proiect legislativ adoptat în Senat.  

George Tuță, despre Clotilde Armand: Se laudă în 4 ani de zile cu o GROAPĂ pe care o sapă acuma într-un cartier din nordul Capitalei

Gandul acum 6 ore
George Tuță, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 1, a declarat pentru reporterii Gândul.ro că actualul primar al sectorului 1, Clotilde Armand, nu a reușit să sape nici măcar o groapă pentru a construi o școală în sector, în condițiile în care

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum 13 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Kosovo a obținut statutul de membru asociat în Adunarea Parlamentară a NATO

HotNews acum 8 ore
Kosovo a fost acceptat luni ca membru asociat în Adunarea Parlamentară a NATO, un organism separat de Alianţa Nord-Atlantică şi în care din anul 2014 era observator, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres. Jens Stoltenberg, secretarul general al

Actor american, împuşcat mortal de un hoţ de maşini

Mediafax acum 10 ore
Actorul american Johnny Wactor a fost împuşcat în timpul unei tentative de furt. Actorul a surprins trei hoţi care încercau să fure o piesă a maşinii sale. El a murit la spital.

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum 11 ore
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

Politician PNL, strivit în propria maşină de un bolovan căzut de pe munte. A fost transportat la spital cu elicopterul SMURD

Adevarul acum 5 ore
Un politician PNL din Arad, în vârstă de 34 de ani, a fost rănit grav, după ce mașina în care se afla a căzut un bolovan de pe versant, în zona localităţii Gurahonţ. Tânărul a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD.

România, pe ultimul loc în Europa la numărul de absolvenți de facultate. Câte țări ating obiectivul UE la acest capitol

Ziare.com acum 12 ore
România este pe ultimul loc în UE la capitolul absolvenți de învățământ superior, conform unor date publicate luni, 27 mai, de Eurostat. Analiza institutului european arată că doar 23% din populația României cu vârste între 25 și 34 de ani absolvise

Muzeul trenulețelor, acces gratuit pentru copii de 1 Iunie

Ziarul Vaii Jiului acum 12 ore
Copiii care vor trece pragul Muzeului trenulețelor „Valentin Banciu” din Hunedoara în 1 iunie vor avea accesul gratuit, iar surprizele vor fi și ele incluse în biletul de călătorie pe care-l vor primi la intrare. Nu vor lipsi nici surprizele dulci,

INCENDIU în Berbești: Pompierii militari intervin pentru stingerea unui focar într-o garsonieră

Gandul acum 9 ore
În urma unui apel de urgență, pompierii militari din Vâlcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifesta într-o garsonieră din localitatea Berbești. La fața locului au sosit imediat forțe din cadrul Detașamentului

Tragedie într-o familie din Botoșani: Un bărbat de 53 de ani și-a UCIS soția și apoi s-a spânzurat: „Prin somn a lovit-o”

Gandul acum 10 ore
Un bărbat din Botoşani, în vârstă de 53 de ani, şi-a ucis soţia cu mai multe lovituri în cap, iar apoi s-a spânzurat în curtea gospodăriei. Cea care a descoperit crima și sinuciderea a fost chiar mama femeii, care a mers să vadă de ce fiica ei întâr

România, ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est

Adevarul acum 10 ore
Peste 8 milioane de burgeri au fost comandaţi în ultimul an prin intermediul unei aplicaţii de livrare, România fiind astfel ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est şi pe locul 4 la nivel global, din cele 23 de ţări

Culiță Sterp o dă în judecată pe Mara Bănică! Artistul a răbufnit: ”Aduceți acuzații mai false și mai nereușite decât operațiile dumneavoastră!”

Cancan acum 11 ore
Se poate spune că scandalul dintre Mara Bănică și familia lui Culiță Sterp a degenerat în acuzații ce ar putea duce la o întrevedere în instanță. Jurnalista nu s-a ferit să facă o serie de declarații publice la adresa manelistului și a fraților săi,

Finalizarea primelor stații de tratare a apei în Timiș realizate din fonduri europene atrase de Aquatim

Press Alert acum 7 ore
Lucrările de investiții realizate în cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”(cod SMIS 2014+ 125651), parte a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), intră

Aquatim a finalizat încă un contract de lucrări din fonduri europene

Press Alert acum 7 ore
Unul câte unul, contractele de lucrări finanțate din fonduri europene aparținând proiectului regional implementat de Aquatim se apropie de sfârșit. Săptămâna aceasta, s-a semnat recepția finală și a fost finalizat contractul de lucrări „Execuție reț

Cutremur la Parma » Anunțul lui Giovanni Becali: ce se întâmplă cu Dennis Man și Vali Mihăilă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Giovanni Becali, impresarul lui Dennis Man și Valentin Mihăilă, a anunțat că internaționalii români nu sunt mulțumiți de oferta primită de la Parma.

Au început înscrierile la creșă și grădiniță. Ce trebuie să știe părinții

Adevarul acum 8 ore
Au început înscrierile la creșă și grădiniță pentru anul școlar 2024-2025. Prima etapă are loc între 27 mai și 14 iunie, iar cea de-a doua etapă se desfășoară în perioada 17 iunie - 5 iulie.

China investeşte masiv în semiconductori

HotNews acum 2 ore
China a înfiinţat al treilea fond de investiţii sprijinit de stat pentru a stimula industria semiconductorilor, cu un capital social de 344 miliarde de yuani (47,5 miliarde de dolari), transmit Reuters și Agerpres. Războiul cipurilorFoto: Shuttersto

Netanyahu, despre atacul aerian cu zeci de victime asupra Rafah: „o greşeală tragică”

Mediafax acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că atacul aerian în urma căruia zeci de oameni din Rafah au murit a reprezentat „o greşeală tragică”. Cel puţin 45 de persoane din oraşul din Gaza au murit în urma loviturii aeriene.

România îşi promovează oferta turistică în China

Mediafax acum 9 ore
Evenimentul se desfăşoară la Shanghai, în perioada 27-29 mai şi este o platformă ideală pentru expozanţi de a se conecta cu agenţii de turism, hoteluri, companii aeriene din întreaga lume, precum şi cu alte entităţi care activează în acest sector, î

Doi copii şi-au salvat de la moarte mama amenințată de tată. Băiatul s-a aruncat în calea cuţitului, iar sora lui a sunat la 112

Adevarul acum 10 ore
O fetiţă din județul Suceava a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce mama sa a fost ameninţată cu cuţitul de tatăl fetei. Unul dintre fraţii săi a intervenit pentru ca femeia să nu fie înjunghiată.

Vremea

București
acum

16°
mar.

14°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/28°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°