Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top Stiri

Stirile care apar pe aceasta pagina si ordinea lor sunt calculate automat pe baza unor algoritmi.

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 43 minute
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum o ora
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 59 minute
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum 29 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum o ora
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Un copac din Parcul Bazilescu s-a prăbușit peste doi tineri. O fată este în comă / Primăria Sectorului 1 susține că arborele era sănătos

HotNews acum o ora
Un copac din Parcul Bazilescu din București s-a prăbușit, sâmbătă, peste doi tineri, unul dintre ei fiind o fată în scaun cu rotile, susțin reprezentanții PNL Sector 1. Una dintre victime - fata - este în comă, intubată și ventilată mecanic, a decla

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum 4 ore
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

Gorj: 1.000 de panouri au fost montate la parcul fotovoltaic de la Spitalul TBC din Dobriţa

Mediafax acum o ora
Proiectul este finanţat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, Componenta C5 - Valul Renovării, Axa 2 - Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă energetică în clădiri publice, Operaţiunea B.2: Renovar

10 ani de IQOS! Philip Morris International aniversează 10 ani de călătorie către un viitor fără fum

HotNews acum 4 ore
​Philip Morris International (PMI) aniversează 10 ani de când a lansat IQOS, dispozitivul care încălzește tutunul fără să îl ardă, şi a început astfel călătoria către un viitor fără fum. Compania a făcut progrese semnificative și rămâne dedicată viz

Mai multe zone din București rămân din nou fără apă caldă. Care sunt sectoarele vizate

Ziare.com acum 41 minute
Începând de luni, 27 mai, se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare şi de reparaţii pe conductele reţelei primare în zone din sectoarele 2, 4, 5 şi 6 ale Capitalei, anunță Compania Termoenergetica. Vor fi efectuate următoarele intervenţii: *

Care este „cel mai stresant aeroport” din Europa. A pierdut zeci de mii de bagaje într-un an

Ziare.com acum o ora
Cele mai stresante aeroporturi din Europa sunt în Marea Britanie, conform unei analize a platformei Preply. Aceasta a verificat date privind cele mai mari aeroporturi pentru a determina care oferă cea mai proastă experiență pentru pasageri. Studiul

Doliu la Hollywood. Johnny Wactor a fost împușcat mortal în timp ce încerca să oprească un jaf

Cancan acum o ora
Johnny Wactor, devenit celebru mai ales datorită rolului său din serialul ”General Hospital”, a murit la vârsta de 37 de ani. Bărbatul a încercat să împiedice 3 hoți care ar fi încercat să fure convertorul catalitic al mașinii sale, moment în care a

Tragedie în Bistriţa. Un bărbat prins de un mal de pământ a murit

Mediafax acum 2 ore
„La locul solicitării au fost direcţionate de urgenţă un echipaj de descarcerare grea, containerul Multirisc, o autospecială de stingere pentru transport personal şi o autospecială cu materiale şi accesorii specifice, necesare în astfel de misiuni d

Au inceput ÎNSCRIERILE la grădinițe și creșe pentru anul 2024-2025. Criterii stricte de departajare

Gandul acum 36 minute
În prima zi de înscriere a copiilor în grădinițe și creșe, mii de părinți din toată țara s-au adunat în fața instituțiilor preșcolare, într-o încercare de a asigura un loc pentru copiii lor. În contextul în care grădinița este obligatorie în România

VIDEO Aur pentru Constantin Popovici în prima etapă din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving

Gazeta Sporturilor acum o ora
Constantin Popovici, campionul en-titre, a început noul sezon din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving cu o victorie, iar Cătălin Preda a terminat pe locul 4, cu săritura cu cel mai mare grad de dificultate din acest sezon Cătălin Preda

Un val de aer rece ajunge în România: scad temperaturile și vin vijelii, ploi torențiale şi vânt

Adevarul acum o ora
Vremea se schimbă la început de săptămână. Până miercuri, 29 mai, sunt așteptate ploi însemnate cantitativ și, local, furtuni, în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea și estul Transilvaniei, iar pe spații mai restrânse, și în restul teritoriului, potr

Poliţiştii fac zeci de percheziţii în dosare de evaziune fiscală şi spălarea banilor

Mediafax acum 3 ore
„Astăzi, 27 mai 2024, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, coordonează o amplă operaţiune de com

Surpriză în primul TUR la Roland Garros. Campioana din 2021 a fost eliminată

Gandul acum 2 ore
Campioana din 2021 a fost învinsă în primul tur la Roland Garros. Barbora Krejcikova a fost depășită în primul tur al turneului de Viktorija Golubovic, scor 7-6 (3), 6-4. Golubovic, locul 74 WTA, a trecut în două seturi de Barbora Krejcikova, locul

Israelul interzice consulatului Spaniei la Ierusalim să furnizeze servicii palestinienilor începând cu 1 iunie

Adevarul acum 52 minute
Ministerul de Externe israelian interzice consulatului Spaniei la Ierusalim să furnizeze servicii palestinienilor începând cu 1 iunie, ca răspuns la recunoaşterea de către Madrid a statului Palestina, potrivit unui comunicat al diplomaţiei israelien

Senatoarea Gabriela Firea are susținere internațională în campania electorală din București! (P)

Ziua News acum 31 minute
Primarul orașului Roma, Roberto Gualtieri, un apropiat al comunității românești din capitala Italiei, i-a transmis un mesaj de susținere senatoarei Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Generală București. În mesajul său, edilul Romei, una dintr

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Spania va livra Kievului rachete Patriot şi tancuri Leopard

Adevarul acum o ora
Spania intenţionează să trimită Ucrainei rachete Patriot şi tancuri Leopard, ca parte a unui pachet de ajutor militar de 1,13 miliarde de euro anunţat în aprilie, a informat luni ziarul El Pais, citând surse sub rezerva anonimatului apropiate acestu

Termoenergetica anunţă lucrări la reţeaua de termoficare în patru sectoare ale Capitalei

Mediafax acum 3 ore
Vor fi efectuate intervenţii la Magistrala 2 Sud - conductă Dn 700mm, în cadrul Lotului 5, Obiectivul 5 din POIM, în zona Şoselei Ştefan cel Mare din Sectorul 2. Se vor executa lucrările de demontare a tronsonului de conductă veche şi de montare a u

Luminița Odobescu, la Bruxelles: România susţine relansarea negocierilor de pace în ORIENTUL MIJLOCIU bazate pe soluţia celor două state

Gandul acum 2 ore
La o reuniune ministerială co-organizată duminică la Bruxelles de Regatul Arabiei Saudite și Regatul Norvegiei, ministrul Afacerilor Externe al României, Luminița Odobescu, a declarat că România susține reluarea negocierilor de pace bazate pe soluți

Gabriela FIREA, mesaj de susținere din partea primarului Romei, Roberto Gualtieri. „Un om cu o bogată experiență”

Gandul acum 2 ore
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a publicat un mesaj de susținere primit din partea primarului Romei, Roberto Gualtieri. „Este o surpriză plăcută să știu că mă sprijină în lupta de la București primarul celei mai importante capi

Ucrainenii susţin că o dronă a serviciului militar de spionaj a atacat un radar în Rusia aflat la o distanţă de peste 1.800 km, un nou record

News.ro acum 4 ore
O dronă a serviciului de informaţii al Apărării (GUR) din Ucraina a atacat duminică un radar de detectare a ţintelor cu rază lungă de acţiune "Voronej M", situată în Orsk, în regiunea Orenburg din Federaţia Rusă, la peste 1.800 de kilometri de Ucrai

Accident pe o autostradă din Turcia: 10 oameni au murit și 40 au fost răniți VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Zece persoane au murit şi 40 au fost rănite, dintre care nouă grav, într-un accident de autocar care a avut loc duminică, la Mersin, în sudul Turciei, au anunţat autorităţile turce, notează AFP. ”Un autocar care circula de la Diyarbakir la Istanbul

„Dacă este adevărat ce se vehiculează, trebuie să facă puşcărie”. Cum comentează Traian Băsescu cazul fostului general SRI Florian Coldea

Adevarul acum 5 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a comentat duminică, la România TV, situația fostului general din SRI Florian Coldea, acuzat de trafic de influenţă după ce un om de afaceri a dezvăluit că i-a cerut 600 de mii de euro pentru a-i obţine o pedeapsă ma

FBI investighează dispariţia unor comori antice de la British Museum

News.ro acum 3 ore
FBI investighează vânzarea către cumpărători americani a ceea ce se bănuieşte a fi sute de comori de la British Museum. Agenţia americană de aplicare a legii a ajutat, de asemenea, la returnarea a 268 de obiecte, despre care muzeul susţine că îi apa

Ultima zi în care se mai poate depune Declarația Unică 2024 fără sancțiuni. Ce amendă vor plăti românii care nu se conformează

HotNews acum o ora
Luni, 27 mai, este ultima zi în care se mai poate depune Declarația unică 2024 fără sancțiuni dacă ai venituri din activități independente, chirii - inclusiv în scop turistic, dobânzi bancare, burse, meditații, videochat, criptomonede etc. Plata tax

Bărbat din Timiş, reţinut după ce a agresat două femei

Press Alert acum 3 ore
Foto: arhivă Polițiștii orașului Sânnicolau Mare sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare au reținut sâmbătă un bărbat care a lovit două femei. „În fapt, la data de 25 mai a.c., în jurul orei 13:50,

Fraudă de peste 1,7 milioane de lei cu telefoane mobile, descoperită de inspectorii antifraudă

Adevarul acum 2 ore
O fraudă de peste 1,7 milioane de lei a fost identificată de inspectorii DGAF la un operator economic din domeniul comerțului cu telefoane mobile, a informat luni ANAF.

BANCUL ZILEI | Bulă este agitat

Gandul acum 5 ore
GÂNDUL îți oferă în prima zi a săptămânii un banc amuzant care te va însenina. Luni trece mai ușor când zâmbești, nu-i așa?! Banc: Bulă este agitat. – Bulă, de ce ești așa preocupat și agitat? – Nu știu ce să fac, să mă duc sau să nu mă duc mâine la

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum 6 ore
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Trei femei rănite în accident

Pandurul acum 13 ore
Trei persoane au fost rănite ieri după-amiază în urma unui accident rutier petrecut la Iezureni. A fost nevoie de intervenţia mai multor ambulanţe pentru a fi transportate la spital. Din fericire, viaţa celor trei femei nu este pusă în pericol. Poli

Reporteri fără frontiere a depus o nouă plângere împotriva Israelului pentru crime de război

HotNews acum 47 minute
Organizaţia Reporteri fără frontiere (RSF) a anunţat că a depus luni o nouă plângere la Curtea Penală Internaţională (CPI) pentru „crime de război comise de Israel împotriva unor jurnalişti”, informează AFP și Agerpres. Benjamin Netanyahu în GazaFot

Război în Ucraina, ziua 823. Zelenski: Rusia se pregăteşte de o nouă ofensivă pe direcţia Sumîi

Press Alert acum 6 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cere ţărilor occidentale să-i trimită sisteme aeriene pentru că Rusia strânge noi forţe la graniţă. Acesta spune că la doar 90 de kilometri de Harkov, regiune care s-a aflat în centrul atacurilor ruseşti d

Studiu: 300 de milioane de copii se confruntă în fiecare an cu abuzuri sexuale online

Mediafax acum 4 ore
Studiul a fost realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea Edinburgh, iar concluziile arată că 1 din 8 copii din lume, adică 12,6%, a fost victima unor discuţii, schimburi şi expuneri la imagini şi clipuri video cu caracter sexual fără c

Pep Guardiola s-a decis. Va pleca de la Manchester City!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Tabloidul britanic Daily Mail anunță că 2024 - 2025 va fi ultimul sezon al lui Pep Guardiola pe banca lui Manchester City. Tehnicianul spaniol e din 2016 la club.

Thailanda: O deputată a opoziţiei, condamnată la 2 ani de închisoare pentru insultarea monarhiei

News.ro acum 5 ore
Un tribunal thailandez a condamnat-o luni pe deputata opoziţiei Chonthicha Jangrew la doi ani de închisoare pentru insultarea monarhiei, a declarat avocatul acesteia. Condamnarea a fost pronunţată în legătură cu un discurs pe care deputata l-a ţinut

Plafonarea adaosului comercial la produselor românești – riscuri semnificative de concurență

HotNews acum 3 ore
Recent, se discută în spațiul public de o măsură legislativă care urmărește plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază pentru toate produsele românești, care sunt procesate cu materie primă din România. Din spațiul public, înțelegem că sco

Percheziții de amploare pe linia combaterii infracțiunilor economico-financiare! (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 27 mai 2024, Inspectoratul General al Poliției Române, prin Direcția de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, coordonează o amplă operațiune de comb

Zeci de medicamente neconforme în România. Comisia Europeană cere suspendarea autorizației de comercializare LISTĂ

Ziare.com acum 5 ore
Comisia Europeană a solicitat, vineri, statelor membre să suspende autorizaţia de comercializare pentru o listă de medicamente generice testate de compania indiană Synapse Labs, din cauza dovezilor insuficiente cu privire la fiabilitatea datelor de

Coreea de Nord plănuieşte să lanseze un satelit între 27 mai şi 4 iunie, anunţă Garda de Coastă din Japonia

News.ro acum 6 ore
Coreea de Nord a notificat Japonia cu privire la planul său de a lansa o rachetă care transportă un satelit spaţial spre Marea Galbenă şi la est de insula Luzon, între 27 mai şi 4 iunie, a declarat luni Garda de Coastă japoneză, potrivit Reuters. No

Elon Musk plănuieşte construirea unui supercomputer xAI, potrivit The Information

News.ro acum 7 ore
Omul de afaceri american Elon Musk le-a spus recent investitorilor că startupul său de inteligenţă artificială xAI intenţionează să construiască un supercomputer care să alimenteze următoarea versiune a chatbotului său AI Grok, potrivit The Informat

Universitatea Craiova joacă în Conference League, după victoria la penalty-uri cu U Cluj

Gandul acum 4 ore
Universitatea Craiova s-a calificat în preliminariile Conference League, după ce a învins-o în finala barajului pe U Cluj la loviturile de departajare, scor 1-1 (5-4 d. l. d.). Oltenii au jucat finala barajului pentru Conference League după ce la fi

Iranul intenţionează să crească producţia de petrol la 4 milioane de barili pe zi, potrivit agenţiei de presă Tasnim

News.ro acum 5 ore
Iranul a aprobat un plan de creştere a producţiei de petrol la patru milioane de barili pe zi, a relatat duminică agenţia de presă a ţării Tasnim, fără a furniza un interval de timp, transmite Reuters. ”Un consiliu economic condus de preşedintele in

Excelență și inovație în tehnologie, centrate pe o echipă excepțională: MHP – A Porsche Company, de 10 ani în România

Wall-Street.ro acum 4 ore
MHP – A Porsche Company și-a deschis subsidiara din România în 2014, la Cluj-Napoca, centrul efervescent al IT-ului românesc. A crescut constant și sustenabil, de la an la an, având întotdeauna în centru principiul excelenței. Aniversarea de 10 ani

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°