Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top Stiri

Stirile care apar pe aceasta pagina si ordinea lor sunt calculate automat pe baza unor algoritmi.

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum o ora
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum o ora
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 25 minute
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 2 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 19 minute
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ursula von der Leyen acuză extrema dreaptă germană că îşi trădează ţara: „Nu putem avea niciun stat, nicio Uniune Europeană, cu slujitori ai Kremlinului, detractori ai democraţiei şi extremişti”

G4Media acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat miercuri împotriva extremei drepte germane, acuzând-o că face „propagandă pentru Putin” şi „spionaj pentru Rusia”, cu o lună înainte de alegerile europene, relatează AFP, transmite Ager

Registrul Comerțului: Peste 6.000 de companii și-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

G4Media acum o ora
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de 6.014, în creştere cu peste 33% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC)

Oligarhul Igor Kolomoiski, investigat de procuratura ucraineană pentru comandarea unui asasinat

Adevarul acum 19 minute
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri", acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Drumarii anunţă că Transalpina rămâne închisă circulaţiei rutiere / Căderi de pietre înregistrate în zonă – FOTO / VIDEO

News.ro acum 42 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atâta timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică.

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Europa se confruntă cu o epidemie de tuse convulsivă, avertizează Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor

News.ro acum 49 minute
Ţările europene au raportat o creştere bruscă a numărului de cazuri de tuse convulsivă în 2023 şi în primul trimestru din 2024, cu un număr de 10 ori mai mare de cazuri identificate decât în fiecare dintre cei doi ani anteriori, relatează Reuters. Î

Pedeapsa primită de Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, după interviul dat din penitenciar protestatarului ”Ceaușescu”

Ziare.com acum o ora
Aflat în penitenciarul Poarta Albă, Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat accidentul mortal din 2 Mai, a primit o sancțiune. Comisia de disciplină i-a interzis miercuri, 8 mai, poate cel mai important drept în închisoare timp de trei luni. Vlad

Ciucă: PNL susţine menţinerea datelor pentru prezidenţiale pe 15 şi 29 septembrie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, e de a avea fiecare partid propriul candidat /Ciolacu: Nu modific datele în funcţie de scorul unui partid sau al unei persoane

News.ro acum 2 ore
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propri

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 7 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Prosport.ro, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai. Platforma a înregistrat 617.832 de cititori unici, conform datelor SATI

News.ro acum 3 ore
Site-ul de ştiri sportive www.prosport.ro, aparţinând grupului de presă Gândul Media Network, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de cititori în domeniul sport, în data de 7 mai 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studi

TikTok dă în judecată SUA pentru a bloca legea care ar putea interzice aplicaţia

Mediafax acum 39 minute
TikTok şi compania-mamă, ByteDance, au intentat marţi un proces împotriva SUA, prin care contestă legea promulgată de Joe Biden privind posibila interzicere a aplicaţiei în rândul utilizatorilor americani. Legea adoptată de preşedintele american pre

Lucian Bode: E posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale / Atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de consilieri care candidează, nu ai cum să nu-ţi propui să câştigi

News.ro acum 5 ore
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat miercuri că este posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale, el precizând că atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de con

Marea Britanie îl va expulza pe ataşatul militar rus. „Un ofițer de informații nedeclarat” / Reacția Moscovei

HotNews acum o ora
Marea Britanie îl va expulza pe atașatul militar al ambasadei Rusiei, va retrage statutul diplomatic al unor proprietăți și va limita durata de valabilitate a vizelor acordate diplomaţilor ruşi, măsuri luate drept răspuns la ceea ce ministrul de int

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum 7 ore
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Șeful BMW e împotriva impunerii de taxe vamale pentru mașinile electrice chinezești: „Nu va exista nicio maşină în UE fără componente din China”

HotNews acum 2 ore
Şeful BMW, Oliver Zipse, a avertizat că impunerea de taxe vamale de către Uniunea Europeană la importurile de vehicule electrice (EV) chinezeşti ar putea avea efecte contrare celor scontate, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Oliver Zips

Studiu EY: Investiţiile străine directe în Europa scad pentru prima dată de la pandemie

Mediafax acum 6 ore
Franţa, Marea Britanie şi Germania continuă să atragă cea mai mare parte a investiţiilor străine directe şi îşi păstrează primele trei locuri, reprezentând aproximativ jumătate din totalul proiectelor. Proiectele ISD au scăzut cu 5% (1.194 de proiec

Nou incident cu un avion Boeing: Aterizare la Istanbul fără roţile din faţă - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un Boeing 767 al FedEx Airlines, un avion de tip cargo, a aterizat miercuri pe aeroportul din Istanbul fără trenul de aterizare din faţă, dar a reuşit să rămână pe pistă, iar incidentul nu s-a soldat cu victime, a anunţat Ministerul turc al Transpor

O nouă parcare auto la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Investiție de aproape 15 milioane de lei

Ziare.com acum 3 ore
CNAB anunţă, miercuri, 8 mai, că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la o nouă parcare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, pe o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data încep

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 5 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Trafic restricționat pe DN 15D. Doi oameni au căzut într-o fosă septică aflată lângă carosabil

Adevarul acum 2 ore
Traficul rutier pe DN 15 D, în zona localităţii vasluiene Ştefan cel Mare, este restricţionat, miercuri, 8 mai 2024, pentru scoaterea a două persoane căzute într-o fosă septică. Victimele sunt inconștiente.

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum 8 ore
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 6 ore
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Virgil Măgureanu, fostul șef al Serviciului Român de Investigații, audiat la Parchetul General în Dosarul Mineriadei

Gandul acum 3 ore
Fostul șef al SRI Virgil Măgureanu a ajuns miercuri dimineață la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Virgil Măgureanu este acuzat pentru infracțiuni împotriva umanității. Virgil Măgureanu, în vârstă de 83

Restricții de trafic în Capitală: Aproximativ 10.000 de alergători sunt așteptați la Semimaratonul București din acest weekend

Ziare.com acum 4 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a Semimaratonului București, competiţie care va avea loc în weekend. Evenimentul reuneşte mai multe curse de alergare, -21 km, ştafetă (3 x 6,5km + 7km + 7,6km), 10km, şi 2,5 km

21 de alerte de apariție a urșilor, în minivacanța de sărbători, în Harghita / Trei urși au fost luați și mutați în alte zone din țară

G4Media acum 3 ore
Jandarmii au intervenit pentru alungarea animalelor în 6 cazuri, deoarece în restul situațiilor urșii nu mai erau prezenți la locurile indicate de către apelanți, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș. Purtătorul de cuvânt al

Student la Medicină, mort la un mare spital din Iași. A căzut de la etajul al treilea

Adevarul acum 5 ore
Un student la Medicină din Iași, în vârstă de 20 de ani, a căzut de la etajul al treilea al Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, unde era internat. Tânărul suferise o intervenție chirurgicală.

Eurovision 2024: Ce ţări s-au calificat în finala concursului de sâmbătă / Moldova nu a prins finala

Mediafax acum 4 ore
Ce-a de 68-a ediţie a Concursului muzical Eurovision a debutat, marţi seara, cu prima semifinală. Din 15 ţări care au participat în prima semifinală, 10 s-au calificat în finală, care va avea loc sâmbătă, la Malmo, Suedia. Moldova, reprezentată în c

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

România, în top 100 cele mai atrăgătoare țări pentru munca în străinătate

Wall-Street.ro acum 6 ore
România se află pe locul al 89-lea în topul celor mai atrăgătoare destinații de relocare profesională, crescând în clasament față de 2020, când se afla pe locul 92, dar sub ratingul din 2018, când atinsese poziția 78. Bucureștiul în schimb, obține u

Arest de 30 zile pentru o femeie care ar fi dat foc la casa vecinului în noaptea primei zilei de Paşte

Ziare.com acum 7 ore
O femeie, în vârstă de 56 de ani, din Braşov, a fost arestată fiind bănuită că, în noaptea primei zilei de Paşte, ar fi incendiat locuinţa unui vecin, după o petrecere care a avut loc în curtea comună a imobilului pe care îl împărţeau, a informat Pa

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 5 ore
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Zelenski compară invazia rusă din Ucraina cu ocuparea țării sale de către naziști. „Doar o lume liberă unită într-o coaliţie împotriva lui Putin îi poate opri” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a comparat miercuri, 8 mai, invazia rusă a Ucrainei cu ocuparea ţării sale de către nazişti, într-un discurs adresat naţiunii şi difuzat la 8 mai, zi în care Ucraina şi Uniunea Europeană sărbătoresc victori

Nicolae Robu: Voi implementa în Timișoara conceptul de pădure-parc (P)

Press Alert acum 5 ore
Nicolae Robu, candidatul din partea Alianței Electorale PSD-PNL la Primăria Timișoara, va schimba fața parcurilor din Timișoara, prin modernizarea celor existente și crearea altora noi, inclusiv pe conceptul inedit de pădure-parc. Nicolae Robu: „Tim

8 mai – Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii. 30 de lucrători umanitari, morți în zone de conflict

Tribuna acum 3 ore
În 8 mai, sărbătorim Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii, o zi în care celebrăm moștenirea lui Henry Dunant. Viziunea sa a dus la crearea Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie și a impulsionat generații întregi de vo

Un indicator important arată că inflația a fost redusă prin plafonarea prețurilor și susținerea producției locale

Adevarul acum 2 ore
Politica Guvernului Marcel Ciolacu de a asigura o creștere economică sustenabilă prin programe de investiții masive și prin susținerea firmelor locale aduce noi rezultate pozitive pentru români. Datele publicate de INS arată că prețurile producției

Xi Jinping, la Belgrad, reafirmă „prietenia invincibilă” dintre SERBIA și China

Gandul acum 2 ore
Preşedintele chinez Xi Jinping a fost primit miercuri, 8 mai, la Belgrad de omologul său sârb Aleksandar Vucic. Cei doi au purtat discuţii bilaterale menite să aprofundeze legăturile economice între Beijing şi Serbia. China a investit miliarde de eu

Sebastian Burduja: Dacă Nicuşor Dan nu acceptă o dezbatere, nu poate să ceară susţinerea ulterioară a PNL

Mediafax acum 4 ore
Sebastian Burduja cere o dezbatere cu Nicuşor Dan, înainte de alegerile pentru Primăria Capitalei. „Este un lucru normal într-o democraţie. Cred că toţi bucureştenii îşi doresc să vadă o dezbatere între candidaţi, între candidaţi de dreapta. Dânsul

Au fost selectate primele zece ţări finaliste la Eurovision 2024 / Favoritele Croaţia şi Ucraina se califică în marea finală

G4Media acum 8 ore
Primele zece ţări care s-au calificat în finala concursului muzical Eurovision au fost selectate după prima semifinală care a avut loc marţi seara în oraşul suedez Malmo, transmit agenţiile DPA şi Reuters. Ţările care şi-au asigurat locul în finala

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum 8 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 9 ore
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Preşedintele Iohannis, în SUA: România este deschisă să discute despre trimiterea unui sistem Patriot în Ucraina

Mediafax acum 9 ore
Klaus Iohannis a declarat că va discuta problema cu Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. „A existat o discuţie despre cine poate trimite sisteme Patriot în Ucraina în ultimele săptămâni", a spus Iohannis. „Preşedintele Biden a menţionat-o... în întâ

Proiectil neexplodat, găsit într-o pădure din Banat

Press Alert acum 7 ore
Foto: arhivă Marţi, echipajul pirotehnic al ISU “SEMENIC” Caraş-Severin a fost solicitat să intervină pentru ridicarea unui element de muniție rămas neexplodat din timpul conflictelor armate. Bomba a fost găsită de un cetăţean în pădurea de lângă lo

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°