Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top Stiri

Stirile care apar pe aceasta pagina si ordinea lor sunt calculate automat pe baza unor algoritmi.

Experţi ONU susţin că au găsit la Harkov rămăşiţe ale unei rachete nord-coreene

News.ro acum 5 ore
Resturile unei rachete care a aterizat în oraşul ucrainean Harkov pe 2 ianuarie proveneau de la o rachetă balistică nord-coreeană din seria Hwasong-11, au declarat luni observatorii care monitorizează respectarea sancţiunilor ONU într-un raport adre

Ministrul german de Externe a susţinut la Riad o soluţie cu două state

HotNews acum o ora
Ministrul german de externe Annalena Baerbock s-a pronunţat în favoarea unui ajutor umanitar mai mare pentru Fâşia Gaza şi a unei soluţii cu două state în timpul discuţiilor cu omologi din ţări occidentale şi arabe, care au avut loc la Riad, informe

Florin Piersic, operat la Cluj-Napoca, după ce i s-a făcut rău la finalul unui spectacol

News.ro acum 8 ore
Marele actor Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost operat la Cluj-Napoca, după ce i s-a făcut răul la finalul unui spectacol. Potrivit foaiatransilvana.ro, marele actor Florin Piersic a fost operat de urgenţă, luni, la Spitalul Militar din

Superliga – play-off: Rapid Bucureşti - Universitatea Craiova, scor 1-2

News.ro acum 9 ore
Echipa Universitatea Craiova a învins luni, în deplasare, scor 2-1, gruparea Rapid Bucureşti, în ultimul meci al etapei a şaptea din play-off-ul Superligii. Craiovenii au început meciul din Giuleşti ratând prin Mekvabishvili în primul minut şi prin

Prima vizită în Ucraina a unui membru al familiei regale britanice de la începutul războiului

Mediafax acum 46 minute
Sophie, ducesa de Edinburgh, a vizitat Ucraina, întâlnindu-se cu preşedintele Volodimir Zelenski şi cu soţia sa, în prima călătorie în această ţară a unui membru al familiei regale britanice de la începutul conflictului cu Rusia, a anunţat luni Pala

Actorul Gérard Depardieu a fost eliberat după opt ore de arest. El va fi judecat în octombrie pentru agresiune sexuală asupra a două femei

News.ro acum 7 ore
Actorul Gérard Depardieu a fost eliberat luni după opt ore de arest preventiv la capătul cărora i s-a comunicat că va fi judecat în luna octombrie de tribunalului de magistratură din Paris pentru acuzaţii de agresiune sexuală asupra a două femei, fa

Ministerul Muncii anunţă că banii pentru plata pensiilor au fost viraţi integral către Poşta Română

News.ro acum 10 ore
Ministerul Muncii anunţă, luni, că banii pentru plata pensiilor au fost viraţi integral către Poşta Română. S-au făcut trei tranşe de plăţi, încă de săptămâna trecută. ”Sumele necesare pentru plata pensiilor înaintea sărbătorilor pascale au fost tra

Incendiu la o hală dezafectată din Bucureşti

Mediafax acum 11 ore
O hală dezafectată din Sectorul 1 al Capitalei a fost cuprinsă de flăcări luni seară. ”La sosirea primelor echipaje de intervenţie, ardea la nivelul acoperişului pe o suprafaţă de aproximativ 650 metri pătraţi. Au fost alertate trei autospeciale de

Bogdan Andone, după ce a dus-o pe Botoșani deasupra locurilor retrogradabile: „O să spun la finalul sezonului care e secretul”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Bogdan Andone (49 de ani), tehnicianul oaspeților, a oferit prima reacție după ce a reușit să-și ducă echipa pe locul 12, primul care asigură menținerea directă în Superliga.

O zi din timpul Ocupaţiei

HotNews acum 51 minute
Prezenţa lui Ciprian Mega, în calitate de regizor al filmului “21 de rubini”, la Moscova pentru a participa la un festival de film şi contactele la nivel înalt politic pe care le-a avut cu această ocazie au deschis o amplă discuţie: a fost sau nu op

Tragedie în Olt: Un bărbat și-a înjunghiat soția pe stradă. Femeia a murit la spital, iar agresorul a fost prins de polițiști

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 37 de ani, din localitatea Drăgăneşti-Olt, şi-a înjunghiat, luni, 29 aprilie, soţia pe o stradă, după care a fugit de la locul faptei. Martorii la eveniment au sunat de urgența la 112. O ambulanță a ajuns la fața locului și i-a acordat

Ursula von der Leyen nu exclude interzicerea TikTok în UE dacă va fi realesă în fruntea Comisiei Europene

HotNews acum 7 ore
Candidata Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia Comisiei Europene şi actuala preşedintă a acestei instituţii, Ursula von der Leyen, a declarat luni că nu exclude interzicerea TikTok în Uniunea Europeană dacă va fi realesă pentru un nou ma

Miniştrii Energiei din G7 au convenit închiderea centralelor pe cărbune din ţările lor până în 2035

News.ro acum 12 ore
Miniştrii Energiei din ţările bogate din Grupul celor Şapte (G7) au ajuns luni la un acord pentru a-şi închide centralele pe cărbune din ţările lor până în 2035 cel târziu, într-un pas semnificativ către tranziţia de la combustibilii fosili către al

Marian Vanghelie şi-a depus candidatura la Primăria Sectorului 5. Are o condamnare în primă instanță la 11 ani și 8 luni de închisoare

Libertatea acum 13 ore
Fost primar al Sectorului 5 timp de 15 ani, Marian Vanghelie şi-a depus luni, 29 aprilie, candidatura ca independent la aceeași instituție și a susținut că este sprijinit de şase partide și că a decis să candideze la rugămintea profesorilor din sect

Președintele Iohannis, discuție cu premierul canadian Justin Trudeau despre NATO

G4Media acum 8 ore
Președintele Klaus Iohannis a discutat luni cu premierul canadian Justin Trudeau despre summitul NATO din Washington și despre relația bilaterală, potrivit unui anunț pe X. Șeful statului nu a anunțat nici un rezultat concret al discuției într-o zi

20 de ani de la aderarea României la NATO: BNR lansează o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat

Tribuna acum 9 ore
Începând cu data de 29 aprilie 2024, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO. Caracteristicile monedelor sunt următoarele: Aversu

UPDATE - Incendiu cu degajări mari de fum la o hală dezafectată din Sectorul 1 / 15 autospeciale, trimise la faţa locului / Nu au fost identificate victime / Mesaj RO-Alert / Număr special pentru persoanele afectate - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit, luni seară, în Sectorul 1 al Capitalei, la o hală dezafectată, numărul maşinilor de pompieri care intervin fiind suplimentat. UPDATE: ”Avem mai multe echipaje ale Poliţie Locale în zona incendiului din

Zelenski a fost invitat de Stoltenberg să asiste la Summitul NATO de la Washington. Când va fi invitată Ucraina să adere la Alianță

Ziare.com acum 12 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost invitat luni, 29 aprilie, de către secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, să asiste la summitul Alianţei care va avea loc în iulie la Washington, dar a avertizat că nu se aşteaptă în stadiul act

Pentru Alegerile Europarlamentare din 9 iunie vor exista peste 900 de secţii de votare, aproape dublu faţă de cele de la scrutinul din 2019

G4Media acum 12 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat luni că la alegerile europarlamentare din 9 iunie MAE va organiza peste 900 de secţii de votare, aproape dublu faţă de cele de la scrutinul din 2019, cel mai mare număr de secţii de votare o

Șoferii vor putea conduce motociclete cu carnet categoria B: care este condiția impusă

Wall-Street.ro acum 13 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede ca permisele de conducere pentru categoria B să fie valabile şi pentru motociclete,

LIVE Gala Premiilor Gopo 2024 are loc la Teatrul Naţional Bucureşti. „Libertate”, de Tudor Giurgiu, a câştigat trei statuete. „Anatomia unei prăbuşiri”, cel mai bun film european

News.ro acum 10 ore
Gala Premiilor Gopo 2024 are loc la Teatrul Naţional Bucureşti. Spectacolul este prezentat de actorul de stand-up comedy Claudiu Teohari. Filmele cu cele mai multe nominalizări de anul acesta sunt: „Libertate” (14), „Spre nord” (13), „Nu aştepta pre

Noul Cod silvic, adoptat de Senat. Proiectul Centura Verde București-Ilfov, inclus ca amendament

HotNews acum 12 ore
Senatul a adoptat, luni, proiectul Codului Silvic, cu 87 de voturi favorabile, un vot împotrivă și trei abțineri, urmând ca actul normativ să meargă la Camera Deputaților, care este forul decizional. La inițiativa unui grup de ONG-uri reunite sub pl

BEC a stabilit ordinea candidaturilor pe buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare

Adevarul acum 13 ore
Biroul Electoral Central a stabilit, luni, prin tragere la sorţi, ordinea de pe buletinele de vot a partidelor politice, alianţelor electorale şi politice, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au depus liste de candidaţi

Maia Sandu pledează la Bruxelles pentru fonduri alocate în viitorul buget al UE: Republica Moldova şi Ucraina au nevoie de un Plan Marshall. Este timpul să începem să ne gândim la o investiţie serioasă pentru a ne asigura că pacea este restabilită

News.ro acum 11 ore
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care se află luni în vizită oficială la Bruxelles, a rostit un discurs în deschiderea Conferinţei anuale privind bugetul Uniunii Europene, în care a pledat pentru un plan Marshall pentru ţara sa şi pentru U

UPDATE - Scandal pe un bulevard din Constanţa, după o şicanare în trafic / Un şofer l-a ameninţat pe altul cu un cuţit

News.ro acum 11 ore
Un scandal în trafic a avut loc, luni, pe un bulevardul din municipiul Constanţa, între doi şoferi, iar unul l-a ameninţat pe celălalt cu un cuţit. UPDATE: ”Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, între cei doi bărbaţi, de 36 de ani

Marius Tucă Show începe marți, 30 aprilie, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: Liviu Negoiță

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Liviu Negoiță, candidat PUSL la Primăria Sectorului 1. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Înalt oficial SUA: ”China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. Iranul o face. Coreea de Nord o face"

Ziare.com acum 13 ore
Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat luni, 29 aprilie, că, deşi China nu furnizează Rusiei arme şi muniţii, oferă în schimb industriei militare ruse "un sprijin incalculabil" prin vânzarea unor produse de micro-electronică, maşini-u

Liderul dreptei naţionaliste din Austria este vizat de o anchetă pentru corupţie, cu câteva luni înainte de alegeri

HotNews acum 6 ore
Parchetul din Viena a anunţat luni deschiderea unei anchete pentru corupţie împotriva liderului dreptei naţionaliste austriece, Herbert Kickl, cu câteva luni înainte de alegerile generale, la care partidul său este favorit, devansându-i pe conservat

„Economie de război” - Franţa ordonă companiilor industriale să sporească producţia de rachete antiaeriane Aster

HotNews acum 11 ore
Ministerul francez al Forţelor Armate a ordonat companiilor industriale ce participă la fabricarea de rachete antiaeriene şi antibalistice Aster să acorde prioritate în producţia lor pentru aceste comenzi în raport cu altele, a anunţat luni ministru

Turcia dă verdictul: susține candidatura lui Mark Rutte la funcția de Secretar General al NATO!

Adevarul acum 11 ore
S-ar putea ca acest mesaj să fie decisiv și să fie lămuritor nu numai pentru închiderea formală speculațiilor de până acum privitoare la identitatea viitorului Secretar General al NATO, anunțul final urmând să fie făcut la Summit-ul de la Washington

Stoltenberg: Nu e prea târziu ca Ucraina să câștige războiul

Wall-Street.ro acum 9 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, aflat într-o vizită la Kiev, a dat asigurări că "nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige" în faţa Rusiei, în pofida regreselor recente ale armatei sale de pe front, în timp ce preşedintele ucrai

Cel puțin doi morți și opt răniți la Odesa după un atac cu rachete rusești. Mai multe clădiri au luat foc VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Cel puţin doi morţi şi opt răniţi în marele oraş-port Odesa, în sud-vestul Ucrainei, după un atac cu rachete ruseşti, a anunţat luni, 29 aprilie, guvernatorul local, Oleg Kiper, pe Telegram - transmite France Presse. Anterior, într-un mesaj separat,

Moldova-i fruncea! FC Botoșani dă lovitura la Ploiești și urcă deasupra liniei în play-out! Petrolul a irosit un penalty la 1-1

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
FC Botoșani a dat lovitura pe terenul Petrolului, s-a impus cu 2-1 și e deasupra liniei, după ce moldovenii fuseseră condamnați de toată lumea în iarnă! Prahovenii au ratat un penalty la 1-1, iar soarta meciului s-a schimbat dramatic de acolo. Final

BREAKING | Daniel Onoriu, condamnat la închisoare după ce a încălcat ordinul de protecție obținut de fosta soție

Cancan acum 12 ore
Veștile nu sunt tocmai favorabile pentru Daniel Onoriu. Astăzi, fostul pilot de curse a primit o decizie din partea instanței, după ce a încălcat ordinul de protecție. Scandalul cu fosta sa parteneră (încă soție), Isabela Onoriu, continuă. Vezi info

Centrele de permanență sunt deschise și în perioada minivacanței

Radio Mures acum 10 ore
În perioada minivacanței de 1 Mai și de Paști, continuitatea asistenței medicale în regim de gardă se va asigura și în cele 10 centre de permanență din județul Brașov. Potrivit directorul Casei de Asigurări de Sănătate Brașov, Ancuța Daisa, Se va as

Noi reguli mai relaxate privind datoria publică şi deficitul bugetar din UE

Adevarul acum 14 ore
Statele membre UE au adoptat luni, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o ţară UE o poate acumula şi mărimea deficitului bugetar permis, a anunţat preşedinţia belgiană, transmite DPA.

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/17°
mie.

12°/20°
joi

13°/17°
vin.

12°/15°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

14°/20°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/14°
mie.

13°/14°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/20°
mie.

8°/20°
joi

10°/20°
vin.

10°/15°
Timisoara
acum

mar.

9°/22°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

11°/13°