Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top Stiri

Stirile care apar pe aceasta pagina si ordinea lor sunt calculate automat pe baza unor algoritmi.

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum o ora
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Papa Francisc se va întâlni cu actori de comedie din întreaga lume, inclusiv cu Whoopi Goldberg

News.ro acum 2 ore
Papa Francisc, care spune că se roagă în mod regulat "Doamne, dă-mi simţul umorului", se va întâlni cu comedianţi din întreaga lume, inclusiv cu actriţa americană Whoopi Goldberg, pe 14 iunie, a anunţat sâmbătă Vaticanul, relatează Reuters. Mai târz

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Palestinienii spun că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 50 de morţi

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 27 minute
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York, după 20 de ani

News.ro acum 2 ore
După 20 de ani, prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York. Ambasadorul României în Statele Unite Andrei Muraru i-a întâmpinat pe primii români sosiţi pe pământ american şi i-a oferit directorului liniei aeriene „certificatul de

Ministrul britanic de Externe a fost victima unei farse prin apel video. David Cameron credea că vorbeşte cu Petro Poroşenko

Mediafax acum 2 ore
Apelul a avut loc după un schimb de mesaje cu bărbatul care pretindea că este Poroşenko, care a ocupat funcţia de preşedinte al Ucrainei din 2014 până în 2019, a precizat Foreign Office într-un comunicat. În timpul conversaţiei, politicianul conserv

Avertizare NOWCASTING cod portocaliu de furtună pentru București și Ilfov

HotNews acum 3 ore
Meteorologii anunță un cod portocaliu de vreme rea pentru București și mai multe localități din Ilfov. Furtună în BucureștiFoto: DreamsTime Potrivit meteorologilor, vor fi descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care local vor acum

Mesaj emoționant lăsat de Daliana Răducan după ce și-a unit destinele cu Răzvan Simion. Prezentatorul de la Neazta s-a căsătorit în mare secret

Cancan acum 3 ore
Răzvan Simion și Daliana s-au logodit acum un an și, în aceeași perioadă, au făcut public anunțul despre nunta lor, planificată pentru vara următoare! Până acum, cei doi au preferat să rămână discreți, așa că, astăzi, pe 8 iunie 2024, cei doi și-au

Cum afli la ce secție de votare poți vota la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024

HotNews acum 3 ore
Românii sunt așteptați la urne duminică, 9 iunie, pentru a vota în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Ei pot merge la secțiile de vot între orele 7 și 22. Sectie de votareFoto: Hotnews Pentru alegerile locale, cetățenii pot vota la secția

Trei muncitori au ajuns în spital, după o explozie pe un șantier din Ibiza. Unul dintre ei este din România

Ziare.com acum 5 ore
Trei bărbaţi, între care unul din România, au fost răniţi, vineri, 7 iunie, într-o explozie care a avut loc în timp ce lucrau într-un şanţ pe un şantier din Ibiza, relatează Periodico de Ibiza y Formentera. Potrivit Departamentului de Sănătate din I

Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, într-o comună din Hunedoara

Mediafax acum o ora
IPJ Hunedoara arată că poliţiştii din Brad a fost sesizaţi, sâmbătă, prin apel la 112, despre faptul că, pe raza comunei Bucuresci, o persoană oferă plicuri cu bani pentru a influenţa alegătorii. O patrulă de intervenţie s-a deplasat la faţa locului

Dan Petrescu, imagini de senzație în ipostaza de socru mic! Antrenorl de la CFR Cluj a dansat până în zori la nunta Rebeccăi

Cancan acum 4 ore
Bucurie mare în familia lui Dan Petrescu! Noaptea trecută, antrenorul celor de la CFR Cluj a trăit unele dintre cele mai frumoase momente din viața sa. Selecționerul a fost socru mic, fiica sa Rebecca căsătorindu-se cu Jim. Antrenorul CFR Cluj a fos

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum 6 ore
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

Trei moldoveni au fost reținuți, în Franța, după ce au vopsit pe ziduri sicrie cu mesajele: "Soldat francez în Ucraina"

Ziare.com acum 4 ore
Trei persoane din Republica Moldova au fost reţinute şi plasate în arest la Paris, fiind suspectate că au aplicat pe ziduri şabloane de tip graffiti ce reprezintă sicrie, însoţite de menţiunea "Soldat francez în Ucraina", potrivit BFMTV. În momentul

Proprietarul câinelui care a mușcat o mamă și pe fetița ei într-un parc din București a fost reținut

Ziare.com acum 4 ore
Proprietarul câinelui care a mușcat, joi, 6 iunie, o mamă și pe fetița ei în parcul Cișmigiu din Capitală a fost reținut de polițiști, susțin surse pentru g4media.ro. Potrivit acestora, suspectul urmează să fie prezentat procurorului pentru luarea m

Florian Coldea nu își va mai continua activitatea didactică la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, anunță SRI

Adevarul acum 2 ore
Având în vedere faptul că fostul șef al SRI Florian Coldea este pus sub acuzare într-un dosar privind traficul de influenţă, Serviciul Român de Informații, la cererea Libertatea, a transmis că generalul nu își va mai putea continua activitatea didac

Cel mai vârstnic student din România. A absolvit studiile de masterat la aproape 89 de ani

Adevarul acum 4 ore
Niciodată nu este prea târziu să-ți finalizezi studiile. Acesta lucru este valabil și în cazul lui Aurel Voicu, care, la aproape 89 de ani, a absolvit studiile de masterat la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Sigilii rupte o secție de votare din Voluntari. Doi copii, de trei şi cinci ani, sunt vinovați, potrivit poliției

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii din Ilfov au găsit sigilii rupte într-o clădire unde este amenajată o secţie de votare în orașul Voluntari, potrivit News.ro. Ei au stabilit că vinovați sunt doi copii, de trei ani şi cinci ani, lăsaţi nesupravegheaţi de către părinţi. Po

Marcel Boloş anunţă o nouă ediţie Fidelis în iunie!

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Finanţelor a anunţat sâmbătă, 08 iunie 2024, că o nouă ediţie a programului de titluri de stat FIDELIS va fi organizată în perioada 18-28 iunie. "În contextul în care am primit foarte multe cereri din partea investitorilor persoane fizice,

Minore de 11 și 14 ani din Cluj-Napoca dispărute de acasă. Poliția cere ajutorul cetățenilor pentru a le găsi

Ziare.com acum 2 ore
Două copile de 11 și 14 ani, din Cluj-Napoca, au dispărut de acasă vineri, 7 iunie, ora 18.00, în timp ce se aflau în zona Piaţa 14 iulie din oraș. Poliția anunță că fetele, Lara Eximena Marcovici, în vârstă de 11 ani, şi Monica Cruciţa Laczi, în vâ

Biroul Electoral a decis vineri seara că pot fi tipărite buletine de vot suplimentare și pot fi transportate între secţii în ziua alegerilor, acuză USR

HotNews acum 5 ore
Reprezentanții USR acuză că vineri seară, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor pentru alagerile locale și europarlamentare, Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat o hotărâre prin care este permisă tipărirea suplimentară de buleti

A murit jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii

HotNews acum 6 ore
Jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii în timpul comunismului, a murit la vârsta de 100 de ani, anunță Familia Regală, sâmbătă, pe Facebook. Mircea CarpFoto: AGERPRES Familia Regală afirmă că jurn

Cod galben de caniculă în Banat şi sud-vestul ţării

Press Alert acum 7 ore
Temperaturile se vor menține deosebit de ridicate și în zilele următoare, îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. De asemenea, au fost emise două avertizări Cod galben, valabile sâmbătă. „Pe parcursul zilei de sâmbătă, în Banat, Oltenia, cea ma

Alegeri Europarlamentare 2024: Ce votăm şi cum funcţionează Parlamentul European?

Mediafax acum 6 ore
Descoperă cum poţi alege reprezentanţii României în Parlamentul European, rolul acestora şi importanţa votului tău pentru viitorul Uniunii Europene. Află detalii despre structura Parlamentului European, rolul său legislativ, bugetar şi de supraveghe

Peste 2.800 de angajaţi de la MAI vor asigura, duminică, ordinea şi siguranţa publică la alegerile europarlamentare şi locale

News.ro acum 3 ore
Peste 2.800 de angajaţi ai structurilor MAI vor asigura, duminică, un climat de linişte şi siguranţă publică, pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi pentru autorităţile administraţiei publi

A murit jurnalistul Mircea Carp. Familia Regală: „Una dintre cele mai profunde exemplificări ale patriotului român”

Gandul acum 6 ore
Mircea Carp, unul dintre veteranii presei românești, s-a stins din viață la 101 de ani. Familia Regală, al cărui fost șef l-a decorat acum 19 ani, a transmis un mesaj de comemorare, în care afirmă că acesta a fost „un exemplu de constanţă şi devotam

UPDATE - Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră / Marinarul a fost preluat în stare stabilă şi conştient

News.ro acum 7 ore
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Un judecător de la Curtea Supremă din SUA recunoaşte sejururi de lux plătite de un miliardar republican

HotNews acum 9 ore
Unul dintre cei mai conservatori judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Clarence Thomas, a fost criticat pentru că a beneficiat de generozitatea unui miliardar republican. El a recunoscut că acest om de afaceri i-a plătit două sejururi de

Turcia va majora cu 40% taxele vamale pentru toate maşinile importate din China

Mediafax acum 3 ore
Tariful impus va fi de minimum 7.000 de dolari, potrivit unei decizii prezidenţiale publicate în Monitorul Oficial. Decizia va intra în vigoare după 30 de zile, notează Bloomberg. Turcia a majorat taxele vamale pentru vehiculele electrice chinezeşti

Prognoză specială pentru București: Temperaturi caniculare până marți. 37 de grade așteptate în termometre

HotNews acum 7 ore
Meteorologii au emis o prognoză specială pentru municipiului București pentru perioada 9-11 iunie, perioadă în care sunt valabile un cod galben și un cod portocaliu de caniculă, În următoarele zile temperaturile vor ajunge până la 37 de grade în cap

Alcaraz și Zverev își dispută coroana de la Roland Garros

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Avans de 2 seturi Ce este oferta ” ” Avans de 2 Seturi Câștigător meci pariurile cu o singură selecție selecții multiple Carlos Alcaraz – Alexander Zverev (duminică, 9 iunie, ora 16:00) Confruntări directe Drumul spre finală Ai și MegaCote MC Te uiț

Un consilier al preşedintelui Biden evocă posibilitatea ca SUA să desfăşoare mai multe arme nucleare strategice

News.ro acum 9 ore
Statele Unite ar putea fi nevoite să desfăşoare mai multe arme nucleare strategice în următorii ani pentru a descuraja ameninţările tot mai mari din partea Rusiei, Chinei şi a altor adversari, a declarat vineri un consilier principal al Casei Albe,

Marius Tucă Show începe duminică, 9 iunie, de la ora 18.00, live pe gândul.ro. România votează!

Gandul acum 7 ore
Invitații zilei sunt Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe, Doru Bușcu, jurnalist, Ion Cristoiu, publicist și scriitor, Ștefan Popescu, analist de politică externă, Victor Ponta, fost premier al României, prof. univ. dr. Dan Dungaciu,

Accidentat, Olimpiu Moruţan va însoţi naţionala la Euro-2024, iar căpitanul Stanciu va evolua cu numărul acestuia, 21 - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Jucătorul Olimpiu Moruţan, accidentat şi indisponibil pentru EURO 2024, a decis să fie alături de colegii săi în Germania, pentru a le oferi sprijin moral şi a-şi arăta susţinerea, anunţă frf.ro. Într-un gest emoţionant şi plin de solidaritate, căpi

Horoscop pentru sâmbătă, 08 iunie 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Esti foarte energic si preocupat in mod special de casa si familie. Iti sunt favorizate treburile gospodaresti, relationarea cu neamurile si alcatuirea planurilor domestice. Dupa-amiezele acestor zile de weekend iti pot aduce dor de vremuril

Campioană mondială la minifotbal, România s-a calificat în finala Europeanului din Bosnia şi Herţegovina

Press Alert acum 8 ore
Foto: Facebook / Federația Română de Minifotbal România și Kazahstan au repetat vineri seara scenariul din finala dramatică de la Campionatul Mondial de Minifotbal din 2023. De data aceasta, cele două au jucat semifinala Campionatului European, cu d

Astronautul misiunii Apollo 8, William Anders, cel care a realizat fotografia „Răsăritul Pământului”, a murit într-un accident de avion

HotNews acum 9 ore
Generalul-maior în retragere William Anders, astronautul care a participat la misiunea Apollo 8 şi care a făcut celebra fotografie „Răsăritul Pământului”- făcută de pe orbita Lunii - a murit vineri, când avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit în ape

Un muncitor român a fost rănit într-o explozie care s-a produs pe un şantier din Ibiza

News.ro acum 5 ore
Trei bărbaţi, între care unul din România, au fost răniţi, vineri, într-o explozie care a avut loc în timp ce lucrau într-un şanţ pe un şantier din Ibiza, relatează Periodico de Ibiza y Formentera Potrivit Departamentului de Sănătate din Ibiza y For

VIDEO Un turist a fost muşcat de vulpe în zona Babele

Mediafax acum 6 ore
„Atenţie la animalele sălbatice, chiar dacă unele dintre ele par inofensive. Turist muşcat de vulpe în zona Babele”, anunţă pe Facebook Salvamont Prahova. De asemenea, salvatorii din Neamţ intervin cu două autospeciale pentru a evacua un turist cu r

MAI a primit 1.250 de sesizări în perioada campaniei electorale. Mobillizare generală duminică: 42.800 de angajaţi pe teren

Mediafax acum 6 ore
„Campania electorală s-a desfăşurat în condiţii de normalitate pentru cele două tipuri de scrutin, fără incidente grave. De la debutul campaniei electorale au fost semnalate 1.250 de incidente sau fapte ilegale în context electoral, în medie aproxim

Comisie de la Inspecția Muncii trimisă să ancheteze explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani

Ziare.com acum 5 ore
O comisie formată din specialişti ai Inspecţiei Muncii anchetează accidentul de muncă colectiv produs, vineri, 7 iunie, la magazinul Dedeman din Botoşani, a declarat, şef Serviciului Inspecţia Muncii Bucureşti, Alexandru Iosif Cîmpean. Potrivit aces

AEP anunţă că, în urma deciziei BEC, a fost tipărit un număr suplimentar de 9.857 de buletine de vot pentru alegerea consiliului local şi 9.909 de buletine de vot pentru alegerea primarului

News.ro acum 6 ore
Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că, în contextul hotărârii BEC de vineri, a comandat tipărirea unui număr suplimentar de buletine de vot. Astfel, au fost tipărite siplimentar 9.857 de buletine de vot pentru alegerea consiliului local, 9.

Swiatek şi Paolini joacă sâmbătă finala feminină de la Roland Garros

Mediafax acum 7 ore
Finala feminină de simplu de la Roland Garros este programată sâmbătă şi le va avea faţă în faţă pe Iga Swiatek şi pe Jasmine Paolini. Iga Swiatek, numărul unu mondial, este la o victorie distanţă de a cuceri al patrulea titlu la Roland Garros şi al

Doi tineri răniţi după un accident pe autostrada A1, în Timiş

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă Un şofer a pierdut controlul maşinii pe autostrada A1, între Lugoj şi Timişoara, şi s-a ciocnit de o autoutilitară. În urma impactului bărbatul de la volanul maşinii şi o pasageră tânără au fost răniţi şi transportaţi la spital. „Un tân

Trump s-a prezentat drept președintele ”crypto” la o strângere de fonduri din San Francisco

Ziare.com acum 11 ore
Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump s-a prezentat drept un campion al criptomonedelor şi a criticat încercările democraţilor de a reglementa acest sector în timpul unei strângeri de fonduri din San Francisco, au declarat trei surse pre

În România contează totul, mai puţin alegerile europarlamentare, scrie POLITICO

HotNews acum 10 ore
În ultima zi de campanie electorală în România, alegerile pentru Uniunea Europeană au fost despre... alte alegeri, scrie POLITICO. Chestiunile legate de UE au fost absente din campanie, partidele luptându-se mai ales pe teme locale, cum ar fi corupţ

Prognoză specială pentru Capitală. Bucureştiul ia foc în zilele următoare / Vremea devine caniculară, cu temperaturi de 35 de grade

Mediafax acum 8 ore
ANM a emis o prognoză specială pentru zona Capitalei. Sâmbătă vremea este călduroasă, iar în a doua parte a zilei, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Duminică şi lun

Reacţii după atacul asupra premierului danez: „Violenţa nu îşi are locul în societăţile noastre”

Adevarul acum 9 ore
Atacul de vineri, 7 iunie, asupra prim-ministrului Danemarcei, Mette Frederiksen, a dat naștere unor reacții de condamnare din partea liderilor europeni. Printre cei care au avut un cuvânt de spus s-a numărat și președintele PSD, Marcel Ciolacu, car

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°